Pontiful a scris Federaţiei Luterane Mondiale
28.03.2007, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a exprimat cuvinte de apreciere relativ la activitatea ecumenică a Federaţiei Luterane Mondiale (LWF), cu ocazia a 60 de ani de la fondare. Sfântul Părinte a transmis mesajul prin preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, Cardinalul Walter Kasper. Adresantul direct al mesajului a fost preşedintele LWF, Episcopul Mark Hanson, care l-a citit duminică în Catedrala de Lund, Suedia.
În mesaj, Sfântul Părinte a subliniat modul în care LWF, de la sfârşitul Conciliului Vatican II, „s-a angajat într-un rodnic dialog ecumenic”, ce a condus la „importanţi paşi înainte” pe drumul unităţii. Aceşti paşi înainte „au fost clar exprimaţi” în documente precum Declaraţia Comună despre Justificare, semnată de Biserica Catolică şi Federaţia Luterană Mondială în octombrie 1999. Consiliul Metodist Mondial a semnat de asemenea documentul în iulie 2006. Comisia catolico-luterană continuă să lucreze în vederea depăşirilor diferenţelor dintre cele două Biserici – este vorba de unele aspecte ale credinţei, precum natura Bisericii şi sacramentele.
Papa Benedict al XVI-lea mai spune în mesajul său că relaţiile dintre luterani şi catolici s-au aprofundat mulţumită rugăciunilor comune şi numeroaselor întâlniri la nivel mondial, aceasta fiind „un dar al Duhului Sfânt care în acelaşi timp ne angajează să nu încetinim activitatea ecumenică în spiritul rugăciunii Domnului `ca toţi să fie una`.” Episcopul Romei a continuat: „Suntem cu toţii chemaţi să dăm mărturie comună proclamând mesajul mântuitor al Evangheliei lui Isus Cristos unei lumi care suferă şi este dezorientată din atâtea puncte de vedere.” LWF este o alianţă de Biserici naţionale şi regionale de confesiune luterană. Fondată în 1947, îşi are sediul în Geneva. Astăzi reuneşte 140 de Biserici din 78 de naţiuni, reprezentând 66.7 milioane de luterani.
