Cardinalul Bertone a celebrat o Liturghie pentru politicieni
30.03.2007, Vatican (Catholica) - Secretarul de stat al Vaticanului a celebrat o Liturghie pentru membrii camerei inferioare a Parlamentului italian, spunându-le la omilie că credinţa „nu poate fi niciodată redusă la o problemă privată”. Celebrarea prezidată de Cardinalul Tarcisio Bertone a avut loc miercuri în biserica Sf. Grigore de Nazianz din apropierea instituţiei parlamentare.
Oficialul Vaticanului s-a rugat la Liturghia dinainte de Paşte pentru politicieni ca să poată să dea „mărturie lumii”. „Prezenţa noastră în lume, inclusiv a celor care au însărcinări politice, nu poate niciodată să fie redusă la o problemă privată, din moment ce în ceea ce credem nu poate să fie ascuns, ci trebuie împărtăşit.” Prelatul a amintit de Igino Giordani (1894-1980), o personalitate din lumea politică italiană, primul laic căsătorit care s-a consacrat lui Dumnezeu în Mişcarea Focolară.
Giordani, care actualmente este în proces de beatificare, scria cândva că Biserica îşi îndeplineşte misiunea ei de contrapunere a vieţii împotriva morţii „nu doar în bisericile cu patru pereţi sau în sacristii sau în mănăstiri, ci şi în case, pe străzi, în birouri, pe câmpii, chiar şi în bănci şi în parlament”. Cardinalul Bertone l-a mai citat şi pe Fericitul Giuseppe Tovini (1841-1897), avocat şi banchet, ce spunea: „Copiii noştri fără credinţă nu vor fi niciodată bogaţi; cu credinţă ei nu vor fi niciodată săraci.”
