Papa Ioan Paul al II-lea a arătat că Cristos este totul
03.04.2007, Vatican (Catholica) - La a doua comemorare a morţii Papei Ioan Paul al II-lea, Papa Benedict al XVI-lea a afirmat că „parfumul miresmei” iubirii sale faţă de Dumnezeu s-a răspândit în întreaga lume. Pontiful a prezidat luni, 2 aprilie 2007, o Sfântă Liturghie pentru Papa Ioan Paul al II-lea, în Piaţa Sf. Petru. El a vorbit pe marginea lecturii evanghelice în care Maria, sora lui Lazăr, îi unge lui Cristos picioarele cu o sticlă de parfum scump şi le şterge cu părul ei. Papa a spus că acest pasaj este plin de semnificaţii spirituale deoarece evocă „mărturia luminoasă pe care a oferit-o Papa Ioan Paul al II-lea, a unei iubiri fără reţinere faţă de Cristos”.
Pancarte pe care scria „Sfânt acum” umpleau Piaţa. Sora Marie-Simon-Pierre, călugăriţa franceză care afirmă că vindecarea ei de boala Parkinson se datorează mijlocirii Papei Ioan Paul al II-lea, a fost şi ea prezentă la Liturghie. Ca şi în cazul Mariei, „`parfumul` iubirii lui `a umplut casa`, adică a umplut întreaga Biserică”, a spus Papa Benedict al XVI-lea în mijlocul aplauzelor repetate din partea celor aproximativ 40.000 de credincioşi prezenţi. „Noi cei care am fost aproape de el am putut beneficia de aceasta, şi îi aducem mulţumiri lui Dumnezeu”, a continuat Pontiful. „Dar şi cei care l-au cunoscut de la distanţă au putut beneficia, deoarece iubirea Papei Wojtyla faţă de Cristos s-a revărsat, să spunem aşa, în fiecare regiune a lumii, datorită puterii şi intensităţii ei.
„Stima, respectul, afecţiunea pentru el pe care credincioşii şi necredincioşii le-au exprimat în momentul morţii sale – nu sunt acestea o mărturie elocventă? Slujirea sa pastorală intensă şi rodnică, şi chiar mai mult, calvarul agoniei sale şi moartea senină a preaiubitului nostru Papă au permis oamenilor din timpurile noastre să cunoască faptul că Isus Cristos este cu adevărat totul”. „Rodnicia acestei mărturii”, a continuat Papa Benedict al XVI-lea, „ştim acest lucru, depinde de cruce”. În viaţa lui Karol Wojtyla, crucea „a fost mult mai mult decât un simplu cuvânt”, a adăugat Pontiful german. „În special cu avansarea lentă dar de neoprit a bolii sale, care încetul cu încetul l-a despuiat de toate”, a spus Papa Benedict al XVI-lea, „existenţa sa a devenit o dăruire totală lui Cristos, o vestire vie a patimilor Sale, cu speranţa plină de credinţă a învierii”.
„De mult timp”, a continuat el, „se pregătise pentru această ultimă întâlnire cu Isus” şi „asemenea divinului său Învăţător, şi-a trăit agonia în rugăciune. A murit rugându-se. Cu adevărat a adormit în Domnul”. „Parfumul credinţei, speranţei şi iubirii Papei a umplut casa sa, a umplut Piaţa Sf. Petru, a umplut Biserica şi s-a revărsat în întreaga lume”, a exclamat Papa Benedict al XVI-lea. El a continuat: „Ceea ce s-a întâmplat după moartea sa a fost efectul acestui `parfum` care a ajuns la toţi, la cei de aproape şi cei de departe, şi i-a atras spre un om pe care Dumnezeu l-a conformat treptat după chipul Cristosului Său. Preaiubitul Papă Ioan Paul al II-lea, din casa Tatălui – putem fi siguri – nu a încetat să însoţească Biserica în drumul ei”.
