Odihnă pentru Papa înainte de ziua sa de naştere
09.04.2007, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a plecat la reşedinţa papală de vară de la Castel Gandolfo, pentru câteva zile de relaxare după un program încărcat de apariţii publice în Triduumul pascal. Sfântul Părinte a zburat cu elicopterul la Castel Gandolfo după ceremoniile pascale de duminică din Vatican. În Lunea Paştilor, 9 aprilie 2007, Pontiful a condus rugăciunea Regina Caeli de la amiază la reşedinţa sa de vară. Se aşteaptă ca Papa să petreacă cea mai mare parte a săptămânii la Castel Gandolfo.
Este programat să se întoarcă în Vatican pentru o Liturghie în Bazilica San Pietro în 15 aprilie, în anticiparea aniversării sale de 80 de ani de a doua zi. Fratele Papei, Mons. Georg Ratzinger, se va alătura Pontifului pentru celebrarea zilei lui de naştere, şi va rămâne până la propria lui aniversare a 83 de ani, o săptămână mai târziu. Societatea Fiicelor Sf. Paul, care publică săptămânalul italian Famiglia Cristiana, îşi încurajează cititorii să îi trimită Papei Benedict al XVI-lea urări cu ocazia zilei de naştere. Ordinul religios a inclus în toate publicaţiile sale cărţi poştale pre-adresate, acestea fiind de asemenea disponibile în toate magazinele sale. Cititorii trebuie doar să scrie urările lor pentru Pontiful Roman şi să cumpere un timbru înainte de a pune cărţile poştale la cea mai apropiată cutie poştală. 16 aprilie va fi zi liberă pentru lucrătorii din Vatican, cu ocazia zilei de naştere a Pontifului.
