Credinţa este comoara nr. 1 a Americii Latine
14.05.2007, Aparecida (Catholica) - Comoara principală a Americii Latine este credinţa în Dumnezeu, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea la Liturghia care a inaugurat Conferinţa Generală a Episcopilor din America Latină şi Caraibe. Peste 150.000 de persoane au urmărit Liturghia celebrată în aer liber la Sanctuarul Fecioarei de la Aparecida, înaintea deschiderii celei de-a V-a Conferinţe Generale. Episcopii reprezentând peste jumătate din catolicii din lumea întreagă vor participa la întâlnire până la sfârşitul lunii mai. Tema este: „Discipoli şi misionari ai lui Isus Cristos: pentru ca popoarele noastre să aibă viaţă în El”.
Sfântul Părinte a spus în predică: „Aceasta este comoara inestimabilă atât de abundentă în America Latină, aceasta este moştenirea ei cea mai preţioasă: credinţa în Dumnezeu care este Iubire, care ne-a arătat faţa Sa în Isus Cristos. Voi credeţi în Dumnezeu care este Iubire: aceasta este tăria voastră care învinge lumea, bucuria pe care nimeni şi nimic nu v-o poate lua vreodată, pacea pe care Cristos a câştigat-o pentru voi pe Cruce! Aceasta este credinţa care a făcut din America `Continentul speranţei`. Nu o ideologie politică, nu o mişcare socială, nu un sistem economic: credinţa în Dumnezeu care este Iubire – care s-a întrupat, a murit şi a înviat în Isus Cristos – este baza autentică pentru această speranţă care a adus atâtea roade minunate din momentul evanghelizării şi până astăzi, aşa după cum o arată şirul de Sfinţi şi de Fericiţi pe care Duhul i-a ridicat în diverse locuri ale continentului.”
„Biserica nu se angajează în prozelitism”, a ţinut Papa să sublinieze. „În schimb ea creşte prin `atracţie`: aşa după cum Cristos `atrage pe toate la El` prin puterea iubirii Lui, care a culminat cu jertfa de pe Cruce, la fel şi Biserica îşi îndeplineşte misiunea în măsura în care, în uniune cu Cristos, acţionează de fiecare dată imitând spiritual şi practic iubirea Domnului ei.” De asemenea Papa a vorbit despre metoda de luare a unor decizii în Biserică în baza fragmentului din Faptele Apostolilor citit la Liturghie. Acest pasaj „ne aminteşte de importanţa discernământului comunităţii cu privire la marile probleme şi aspecte cu care se confruntă Biserica de-a lungul drumului ei. Acestea sunt lămurite de `apostoli` şi de `prezbiteri` în lumina Duhului Sfânt care, după cum ne spune Evanghelia de astăzi, ne aminteşte învăţătura lui Isus Cristos şi ajută astfel comunitatea creştină să crească în iubirea faţă de deplinătatea adevărului. Aceasta este `metoda` prin care noi operăm în Biserică, în adunările mici precum şi în cele mari. Nu este doar o problemă de procedură: este o reflecţie asupra însăşi naturii Bisericii ca mister de comuniune cu Cristos în Duhul Sfânt.”
