Sesiunea de primăvară 2007 a CER (comunicat)
14.05.2007, Oradea (Catholica) - În zilele de 13-14 mai 2007, la Seminarul Greco-Catolic din Oradea, s-a desfăşurat sesiunea de primăvară a Conferinţei Episcopilor din România găzduită. Au participat, ca invitaţi, Excelenţa sa Jean-Claude Périsset, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova, Dl Adrian Lemeni, ministru secretar de stat la Ministerul Culturii şi Cultelor, iar la cerere, Excelenţa Sa Dl Franz Alfred Graf Hartig, Ambasador al Ordinului Suveran Militar de Malta, Pr. Vili Dancă, Rectorul Institutului Teologic Romano Catolic de Iaşi, Abatele Fejes Rudolf Anzelm O. Praem. Prepozit-prelat, din partea CSMR.
Duminică, 13 mai 2007 atât Episcopii greco-catolici cât şi Episcopii romano-catolici au participat la Liturghia solemnă de aniversare a 230 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea. În cadrul lucrărilor, Episcopatul catolic din România a discutat despre: statutul juridic al persoanelor consacrate (bărbaţi şi femei) în România; problema căsătoriilor mixte; normele „copyright” pentru traducerea şi publicarea tuturor documentelor de la Sfântul Scaun şi a operelor personale ale Suveranului Pontif; problema Legii Cultelor şi prezentarea Statutului, adică a Codului de Drept Canonic Latin şi Oriental; situaţia Facultăţilor de Teologie (Institutelor Teologice Romano şi Greco Catolice) şi procesul Bologna; participarea la Ziua Mondială a Tinerilor de la Sydney; Întâlnirea preşedinţilor Conferinţelor Episcopilor din Sud- Estul Europei (Oradea, 1-4 martie 2007); Întâlnirea COMECE de la Roma (22-25 martie 2007); a treia Întânire Ecumenică Europeană de la Sibiu (4-9 septembrie 2007); aprobarea Statutului Acţiunii Catolice.
A fost ales noul preşedinte al Conferinţei Episcopilor din România în persoana ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit de Bucureşti. La sfârşit s-a stabilit ca Sesiunea de toamnă a Conferinţei Episcopilor din România să se desfăşoare la Şumuleu, în zilele de 15-16 octombrie 2007. (Comunicat semnat de pr. Cazimir Budău, Secretar general)
