Pr. Marco Tasca este noul Ministru general OFMConv
26.05.2007, Assisi (Catholica) - Sâmbătă, 26 mai 2007, în cadrul Capitolului general, ce se desfăşoară la Sacro Convento din Assisi, a fost ales cel de al 119-lea Ministru general al Ordinului Fraţilor Minori Conventuali, în persoana părintelui Marco Tasca, aflăm de pe situl OFMConv.ro.
Pr. Marco Tasca s-a născut pe 9 iunie 1957, la Sant`Angelo di Piove (Padova-Italia). A intrat în OFMConv la Camposampiero, pe data de 29 septembrie 1968; aici a frecventat şcoala medie, apoi a intrat în Seminarul Serafice de la Pedavena, unde a urmat gimnaziul; liceul l-a absolvit la Brescia. A urmat Noviciatul la Bazilica Sf. Anton din Padova (1976-1977), iar în ziua de 17 septembrie 1977 a depus profesiunea temporară. Au urmat studiile de filozofie şi teologie la Institutul Teologic „Sant`Antonio Dottore” din Padova, pe care le-a încheiat în anul 1982. Între timp, pe data de 28 noiembrie 1981, a depus profesiunea perpetuă. În anul 1982 a fost trimis la Roma, în Colegiul Internaţional „Seraphicum”, de unde a frecventat cursurile de masterat la Universitatea Pontificală Saleziană (UPS).
A fost hirotonit preot în ziua de 19 martie 1983, în satul său natal Sant`Angelo di Piove. În anul 1986 a obţinut masteratul în psihologie, iar după doi ani masteratul în teologia pastorală, ambele la UPS. Întors în Provincia de Padova, între anii 1988-1994 a fost Rector al Seminarului mic din Brescia; apoi, între anii 1994-2001, Rector al studenţilor post-noviciat de la Padova. În anul 2001 a fost ales Custode capitular şi Guardian al conventului din Camposampiero. În anul 2005 a fost ales Ministru provincial al Provinciei de Padova. De asemenea este vice-preşedinte naţional al Consiliului italian al Superiorilor Majori şi Preşedintele Mişcării Franciscane din Nord – Estul Italiei.
