Papa a amintit exemplul Fericitului Piergiorgio Frassati
04.07.2007, Vatican (Catholica) - La sfârşitul audienţei generale de miercuri, 4 iulie 2007, Papa Benedict al XVI-lea i-a salutat pe tineri, pe bolnavi şi pe tinerii proaspăt căsătoriţi, amintind exemplul Fericitului Piergiorgio Frassati (1901-1925), student şi sportiv care a murit la vârsta de 24 de ani. Papa le-a vorbit despre acest tânăr italian, care a fost membru al Acţiunii Catolice, a cărui pomenire liturgică a fost celebrată în aceeaşi zi de miercuri.
„Fie ca exemplul lui să vă dea tărie, dragi tineri, pentru a mărturisi Evanghelia în orice împrejurare a vieţii”, a spus Sfântul Părinte. „Fie ca el să vă ajute, dragi bolnavi, să oferiţi suferinţa voastră zilnică pentru ca să poată fi construită în lume civilizaţia iubirii. Fie ca el să vă sprijine, dragi tineri căsătoriţi, să vă construiţi familiile pe fundamentul solid al uniunii intime cu Dumnezeu”. Piergiorgio a fost fiul lui Alfredo Frassati, fondator şi director al „La Stampa”, care este în continuare unul dintre cele mai cunoscute ziare italiene. Papa Ioan Paul al II-lea a declarat că pe când era tânăr, exemplul şi mărturia lui Piergiorgio Frasati au constituit o inspiraţie pentru el. Acest Papă l-a beatificat pe tânăr la 20 mai 1990.
