Kirche in Not a strâns 81 de milioane de euro pentru 137 de ţări
08.07.2007, Roma (Catholica) - „A fost un an bun, de fapt a fost unul dintre cei mai buni între cei 60 de ani de istorie a operei noastre”, a declarat preşedintele internaţional al Kirche in Not. Hans-Peter Röthlin a luat cuvântul în cadrul prezentării activităţii organizaţiei pe anul 2006, mulţumind binefăcătorilor din 17 ţări în care aceasta este prezentă prin secretariate naţionale. Donaţiile în decursul anului au atins un total de 81 milioane euro, care au fost daţi toţi Bisericilor împiedicate în misiunea lor sau ameninţate de persecuţii sau de sărăcie.
Cu 5.089 de proiecte în 137 de ţări, KIN este pe primul loc în lume între asociaţiile care sprijină acţiunea pastorală a Bisericii. Peste 1,5 milioane de intenţii pentru Liturghii au fost distribuite la preoţi aflaţi în nevoi şi peste 16.500 de seminarişti au fost ajutaţi în studiile lor de formare la preoţie, pentru ca ei să poată deveni preoţi bine pregătiţi, cu adevărat ancoraţi în credinţă. O parte semnificativă a ajutorului a mers spre mănăstirile de clauzură: au fost sprijinite 180, incluzând 100 în Europa răsăriteană. Alte domenii de ajutor au fost construcţia şi repararea bisericilor, capelelor, mănăstirilor şi seminariilor (29,8%), oferirea de mijloace de transport pentru misionari (5,1%) şi sprijinirea presei de inspiraţie creştină (3,2%). Au fost sprijinite iniţiative dedicate literaturii religioase (4%), mai ales răspândirii Bibliei şi catehismelor, „Dumnezeu vorbeşte copiilor Săi” fiind tradusă şi difuzată în continuu din 1978 în aproximativ 45 de milioane de exemplare.
În zonele unde Biserica experimentează crize serioase datorită violării libertăţii religioase de către guverne sau religiile majoritate, KIN a intervenit cu sute de proiecte de sprijin. Iată câteva ţări şi sumele investite: China (872.589 euro), Venezuela (212.974 euro), Myanmar (696.351 euro), Cuba (1.075.148 euro), Vietnam (857.001 euro), Turcia (181.956 euro), India (4.421.801 euro), Indonezia (492.735 euro), Irak (131.629 euro), Nigeria (836.484 euro) şi Pakistan (498.637 euro).
