Papa este un om al lui Dumnezeu
19.07.2007, Pieve di Cadore (Catholica) - Cardinalul Tarcisio Bertone afirmă că secretul popularităţii Papei Benedict al XVI-lea stă în caracterul său, deoarece este un om al lui Dumnezeu care iubeşte şi care vorbeşte din inimă. Secretarul de stat al Vaticanului a declarat acestea când a stat de vorbă cu jurnaliştii în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate miercuri, 18 iulie 2007, lângă Lorenzago di Cadore, locul în care îşi petrece Papa vacanţa până 27 iulie. Cardinalul a relatat presei cum îşi petrece Sfântul Părinte zilele sale de vacanţă: „Cântă mult la pian, dar de asemenea lucrează. Are o mare capacitate de a scrie mult. Scrie a doua parte a cărţii sale `Isus din Nazaret`, şi o nouă enciclică cu o temă socială – nu ştiu când va fi publicată – şi alte lucruri”.
„Este un vulcan de creativitate. Lucrează la mesajul pentru Ziua Mondială a Tineretului din 2008 şi la alte lucruri `in pectore`. Şi aprofundează şi elaborează teme despre care a scris deja”. Extensiva conferinţă de presă a inclus o diversitate de teme, inclusiv despre femeile care lucrează în Curia Romană, reacţiile la cele trei recente documente ale Vaticanului, personalitatea Papei Benedict al XVI-lea şi persecutarea creştinilor. Întrebat despre femeile din Curia Romană, Cardinalul Bertone a spus: „Creăm noi posturi, şi după posibilităţi, vor exista posturi pe care le vor putea ocupa şi femei”.
Jurnaliştii l-au întrebat pe Cardinal despre recentele documente ale Vaticanului, care au atras mult atenţia mass-media. Vorbind despre scrisoarea Papei Benedict al XVI-lea din 27 mai către credincioşii din China, Cardinalul Bertone a salutat reacţiile pozitive din rândul poporului chinez. El a relatat că un Episcop din acea ţară asiatică a scris pentru a spune că scrisoarea papală este meditată şi studiată. Cardinalul Bertone şi-a exprimat speranţele că Biserica oficială şi cea clandestină din China vor merge împreună spre unitate. „Scrisoarea Papei a devenit un instrument de reflecţie, dialog şi mângâiere”, a spus el. Cardinalul Bertone a comentat Scrisoarea apostolică „Summorum Pontificum” din 7 iulie. Cardinalul a afirmat că extinderea de către Papa a folosirii misalului din 1962 reflectă dorinţa Sfântului Părinte de a proteja moştenirea Bisericii.
Secretarul de stat al Vaticanului a vorbit despre documentul din 29 iunie al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, despre viziunea catolică asupra Bisericii. Cardinalul Bertone a afirmat că documentul, prin prezentarea sa onestă a învăţăturii catolice, arată cât de apropiaţi sunt creştinii în anumite domenii, şi cât de îndepărtaţi în altele. „Pentru a avea un dialog teologic onest trebuie să avem o idee clară despre poziţiile celeilalte părţi. Acest lucru ne ajută la înţelegerea căii pe care trebuie să mergem”, a spus el. „Acest document nu este o palmă peste faţă, ci o invitaţie la un dialog mai deschis.
Cardinalul Bertone a mai răspuns la întrebări privind experienţa sa ca secretar de stat şi personalitatea Papei. Cardinalul în vârstă de 72 de ani l-a caracterizat pe Pontif ca un om al lui Dumnezeu şi a vorbit despre cordialitatea şi infinita lui răbdare. „Nu l-am văzut niciodată tulburat în întâlnirile din Vatican, când ar fi putut avea motive să fie. Este foarte amabil”, a adăugat Cardinalul, arătând că el se întâlneşte cu Sfântul Părinte timp de aproximativ două ore, de trei ori pe săptămână. Cardinalul Bertone a mai arătat capacitatea Papei Benedict al XVI-lea de a asculta şi de a arăta respect, chiar şi celor mai tineri sau lipsiţi de experienţă dintre colaboratorii săi.
Jurnaliştii l-au întrebat pe Cardinalul Bertone despre fenomenul pedofiliei, şi acesta a afirmat că este o preocupare a Papei, dar a evidenţiat de asemenea că procentul de preoţi care au fost găsiţi vinovaţi de abuz este foarte mic. Pedofilia nu este ceva care se întâmplă doar la catolici, ci şi în alte instituţii, a adăugat el. Cardinalul Bertone a spus că persecuţiile la adresa creştinilor constituie o altă îngrijorare a Papei, dând exemple de ţări precum Irak. Situaţia păcii în Ţara Sfântă şi valorile europene îl preocupă de asemenea pe Papa Benedict al XVI-lea, a afirmat Cardinalul. Oficialul Vaticanului a vorbit de asemenea despre relaţiile catolico-musulmane. „Am început un dialog senin cu lumea musulmană, dialog care continuă”, a spus el.
