ZMT va fi o proclamare a iubirii lui Dumnezeu
22.07.2007, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea doreşte să facă Ziua Mondială a Tineretului din 2008 din Sydney o mare proclamare către tineri a iubirii lui Dumnezeu, a arătat purtătorul de cuvânt al Vaticanului. Părintele iezuit Federico Lombardi, directorul Biroului de Presă al Vaticanului, a explicat acest lucru în ziua de duminică, 22 iulie 2007, în cadrul programului de televiziune „Octava Dies”. „Peste un an vom fi la Sydney sau vom privi spre Sydney”, a spus el. „Zilele Mondiale ale Tineretului îşi continuă minunata lor aventură şi se pregătesc să ajungă în Oceania, într-un splendid oraş care este un simbol al progresului şi al vitalităţii într-un continent atât străvechi cât şi tânăr.
„Parcă numai ieri la Marienfeld în Koln, Papa Benedict al XVI-lea a anunţat această întâlnire care a fost primită cu un entuziasm de nedescris de tinerii australieni, ce au fluturat steaguri şi figuri de canguri. Şi acum suntem practic în ajunul ei”. Pr. Lombardi a menţionat că Crucea ZMT se află deja în pelerinaj în Australia. El a numit crucea „un simbol al drumului spiritual de convertire şi angajament prin care tinerii lumii se pregătesc pentru un mare eveniment de întâlnire şi celebrare a credinţei împreună cu Papa”.
Purtătorul de cuvânt a continuat: „În audienţa generală din 4 iulie din Roma şi la Angelus-ul din 15 iulie din Lorenzago di Cadore, Papa Benedict al XVI-lea a atins deja de două ori mesajul adresat tinerilor şi a alimentat programul lor de pregătire. „Este inspirat de promisiunea făcută de Isus înviat apostolilor Săi: `Veţi primi putere de la Duhul Sfânt care va coborî asupra voastră şi veţi fi martorii mei`. El a adăugat că centrul vieţii creştine este iubirea, pentru că iubirea este cea care – trezită în noi de Duhul Sfânt – ne face martori ai lui Cristos”.
Pr. Lombardi a reamintit că Sfântul Părinte şi-a dedicat prima Enciclică lui Dumnezeu care este iubire şi că documentul său despre Euharistie este intitulat „Sacramentul iubirii”. „Acum”, a spus pr. Lombardi, „iubirea este proclamată tuturor tinerilor ca sufletul angajamentului şi al mărturiei lor. Linia este clară: în această lumină evanghelică trebuie să înţelegem întregul pontificat şi mesajele sale pentru Biserică şi pentru lume”.
