Spectacol despre „Viaţa, Patima şi Învierea lui Cristos”
26.07.2007, Cluj (Catholica) - Un spectacol despre „Viaţa, Patima şi Învierea lui Cristos” a fost organizat de pr. Serge Solignac şi un grup de tineri din asociaţia „Les Baladins de L`Evangile” din Franţa. Reprezentaţia, ce a avut loc marţi, 24 iulie 2007, în Capela „Sf. Iosif” a Catedralei din Piaţa Cipariu din Cluj-Napoca, a fost susţinută de către tineri din asociaţiile, grupurile şi parohiile din Cluj, aflăm dintr-un comunicat semnat de Viorica Sabo, de la Biroul de Presă al Eparhiei de Cluj-Gherla. La reuşita evenimentului au contribuit pr. Cristian Goia, consilier cu tinerii, ASTRU Cluj, pr. paroh Mircea Marţian împreună cu colaboratorii săi de la Capela „Sfântul Iosif” şi credincioşii parohiei „Andrei Mureşanu”.
Lansând o invitaţie către tineri pentru acest spectacol, pr. Cristian Goia i-a îndemnat: „Nu ezitaţi să vă implicaţi, veţi avea ocazia să înţelegeţi mai bine Viaţa, Patima şi Învierea lui Isus!” Cei care au răspuns invitaţiei nu au venit ca simpli spectatori, ci au interpretat peste 25 de roluri, participând astfel mai mult la realitatea vieţii lui Isus. Spectacolul a fost sub formă de mimă însoţită de comentariu în limba română, fond muzical, imagini şi efecte speciale de lumină. Prima repetiţie şi întâlnirea voluntarilor a avut loc doar cu o zi înainte, luni, 23 iulie, şi totuşi, marţi, în seara reprezentaţiei, în faţa spectatorilor aflaţi într-o atmosferă de reculegere, au prins viaţă scenele din Evanghelii, tinerii actori purtând costume speciale pentru a-L întruchipa pe Isus, pe Sfânta Fecioară, pe Apostoli, pe îngeri, soldaţii romani, Veronica, Pilat, Maria Magdalena, şi mulţi alţii.
PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, prezent la aceste momente, a lăudat iniţiativa şi zelul părintelui francez Serge, care, călătorind prin mai multe ţări, face un adevărat apostolat prin organizarea de spectacole cu teme religioase. Preasfinţia Sa a specificat faptul că se realizează astfel o cateheză în trei planuri: mai întâi sunt catehizaţi tinerii francezi care împreună cu părintele fac pelerinajul, în al doilea rând sunt catehizaţi cei care se oferă ca voluntari, prin experienţa de neuitat a rolului ce-i introduce în viaţa lui Isus, şi nu în ultimul rând sunt catehizaţi spectatorii care asistă la acest spectacol.
Pr. Mircea Marţian a mulţumit la final Episcopului Florentin şi tuturor celor care au lăsat deoparte activităţile zilnice, pentru a petrece o seară de reculegere şi rugăciune în cadrul creat de tinerii „actori”. De asemenea, a mulţumit în mod special familiilor din parohia „Andrei Mureşanu”, care au acceptat să găzduiască pentru câteva zile oaspeţii francezi, un gest cu adevărat creştinesc. Părintele a specificat că acest spectacol este o ilustrare a ceea ce se petrece cu adevărat, în fiecare zi, pe masa Sfântului Altar din Capelă – o ilustrare a Jertfei Mântuitoare a lui Cristos la fiecare Sfântă Liturghie, precum şi a prezenţei neîncetate a lui Isus în mijlocul nostru „până la sfârşitul veacului”.
