Mesaj de condoleanţe şi rugăciune (comunicat)
30.07.2007, Iaşi (Catholica) - La vestea morţii Patriarhului României, care a trecut la Domnul luni, 30 iulie, în jurul orei 17.00, PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, a trimis un mesaj IPS Daniel, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în care îşi exprimă durerea şi spiritul de rugăciune cu credincioşii Bisericii Ortodoxe Române. Redăm în cele ce urmează mesajul PS Gherghel, după cum apare pe Ercis.ro.
Înalt Preasfinţia Voastră Părinte Mitropolit Daniel,
Vestea morţii Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist ne-a întristat şi ne-a surprins pe toţi. Ştim totuşi că viaţa noastră este în mâinile Domnului şi el singur hotărăşte clipa întoarcerii acasă a fiecăruia dintre noi.
Cunoscându-l din anii când era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei ca pe unul care era părinte pentru toţi, urmărindu-i activitatea de întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române în fruntea Sfântului Sinod, ştiindu-l şi ca pe un prieten al meu personal şi ca pe un apropiat al regretatului papă Ioan Paul al II-lea cu care a ştiut să poarte un dialog curajos şi prietenos care a dus la întâlnirile de la Bucureşti şi de la Roma, ne exprimăm durerea şi regretul pentru încetarea din viaţă a Preafericirii Sale şi pentru întreruperea cursului unei activităţi în mijlocul poporului credincios al Bisericii Ortodoxe Române.
Alăturându-ne la tristeţea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, vă exprimăm Înalt Preasfinţiei Voastre condoleanţele noastre pentru această pierdere, spiritul nostru de comuniune în rugăciune pentru odihna sufletului său şi implorăm de la Dumnezeul vieţii mângâierea şi binecuvântarea pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română. Împreună cu toţi colaboratorii mei din Episcopia Romano-Catolică de Iaşi şi cu toţi credincioşii care l-au cunoscut şi l-au preţuit, înălţăm spre Dumnezeu o rugăciune fierbinte zicând: Requiescat in pace! Să se odihnească în pace! Prin mila lui Dumnezeu. Amin.
Iaşi, 30 iulie 2007
Petru Gherghel, episcop de Iaşi