Pr. Cantalamessa despre noaptea spirituală a Maicii Tereza
28.08.2007, Roma (Catholica) - La zece ani de la moartea Maicii Tereza de Calcutta, va fi publicată, în luna septembrie, o culegere de scrisori pe care Fericita le-a scris despre lunga şi profunda ariditate spirituală pe care a traversat-o. Cartea, intitulată „Come be my light” („Fii lumina mea”) a fost îngrijită de pr. Brian Kolodiejchuk, postulatorul cauzei de canonizare a călugăriţei. Părintele capucin Raniero Cantalamessa, predicator al Casei pontificale, intervievat de redacţia centrală a Radio Vatican, explică la ce se referă perioada de „noapte obscură a spiritului” trăită de această sfântă a carităţii.
„Este un aspect foarte cunoscut în tradiţia creştină. Poate părea nou, inedit în forma trăită de Maica Tereza pentru că, în timp ce `noaptea întunecoasă a spiritului` trăită de Sfântul Ioan al Crucii este un timp pregătitor al unei etape definitive şi care este numită perioadă `ce uneşte`, pentru Maica Tereza pare să fi fost o stare constantă, începând cu un anumit moment al existenţei sale, de când a început marea operă a carităţii şi până la sfârşitul vieţii. În opinia mea, prelungirea acestei aşa-numite `nopţi` are o semnificaţie pentru noi, în prezent. Cred că Maica Tereza este sfânta erei mediatice, pentru că această `noapte a spiritului` a protejat-o de riscul de a deveni o victimă a mass-mediei, în sensul exaltării de sine. Întocmai cum mărturisea ea însăşi, în faţa marilor onoruri şi a entuziasmului presei nu simţea nimic, pentru că trăia acel gol interior. Trăia, aşadar, într-un fel de `carcasă de azbest`, pentru a putea traversa era mediatică”.
În materialul publicat pe situl radio Vatican este citat un fragment dintr-o scrisoare a Maicii Tereza: „În sufletul meu, multă contradicţie: un dor profund de Dumnezeu, atât de profund încât creează suferinţă; o suferinţă continuă şi, împreună cu aceasta, sentimentul de a nu fi dorită de Dumnezeu, de a fi golită în interior, fără credinţă, fără iubire, fără zel”… „Cerul” – afirma Maica Tereza – „nu înseamnă nimic pentru mine: îmi pare un loc gol!” „Vedeţi, tocmai această suferinţă crâncenă”, a explicat pr. Cantalamessa, „ce a dus la acest vid de Dumnezeu, este semnul unui fenomen pozitiv. Suntem în faţa unei prezenţe-absenţe: Dumnezeu este prezent dar nu este experimentat. Maica Tereza putea sta ore întregi în faţa Preasfântului Sacrament – potrivit mărturiilor persoanelor care o descriu ca fiind ca răpită în timpul adoraţiei – şi ne putem imagina condiţiile în care se afla, martiriul pe care-l trăia. Căci este un adevărat martiriu pentru cine nu-l simte pe Dumnezeu, şi trăieşte acel gol sufletesc, să stea timp de ore, nemişcat, în faţa Preasfântului Sacrament. Este ca şi cum ai sta în mijlocul flăcărilor”.
„E straniu că cineva se poate uimi de aceste scrieri ale Maicii Tereza sau că-şi poate imagina că acestea ar putea scandaliza lumea. În ce mă priveşte, aceste scrieri îmi prezintă figura Maicii Tereza chiar mai măreaţă decât până acum, în nici un caz nu o diminuează. Ateii aşa-zişi `normali`, `comuni`, nu sunt tulburaţi de absenţa lui Dumnezeu, în vreme ce pentru Maica Tereza aceasta era proba cea mai teribilă pe care o putea trăi şi cred această călugăriţă are cu adevărat statura unei mari personalităţi a sfinţeniei creştine, tocmai graţie capacităţii de a ascunde aceste fenomene şi de a le trăi în mod personal, în intimitatea absolută a inimii. Poate tocmai pentru răscumpărarea ateismului ce inundă lumea de astăzi a traversat Maica Tereza această `noapte spirituală`, acest sentiment al `absenţei lui Dumnezeu` pe care l-a trăit în mod pozitiv, cu credinţă şi de partea lui Dumnezeu… Cred că însoţite de un comentariu minim şi oferind coordonatele necesare lecturii pentru a putea înscrie în mod corect acest fenomen, scrisorile Maicii Tereza vor genera un bine imens”.
Întrebat „Ce ar putea transmite `nopţile obscure` ale sfinţilor celor care trăiesc fără credinţă?”, părintele capucin a răspuns: „Trebuie să facem o distincţie între cei care trăiesc fără credinţă şi îşi fac din această situaţie un nume de glorie şi cei fără credinţă care nu se mândresc cu acest lucru, nu-l fac cunoscut în cele patru vânturi şi nu-şi fac din necredinţa lor un statut de superioritate. Avem numeroase exemple, din această ultimă categorie, de aşa-zişi `atei` – unii convertiţi, alţii nu – precum Camus, Samuel Beckett. Unor astfel de persoane, scrierile Maicii Tereza le arată că sunt la un pas de celălalt mal unde se află totul; le revelează că au nevoie de un singur pas pentru a trece de la nimic la totul. Să ţinem cont de faptul că – în Maica Tereza – această `noapte întunecoasă` convieţuia în mod neobişnuit cu o pace şi cu o fericire despre care ea însăşi mărturisea că nu le-ar fi schimbat cu nimic altceva în lume, cum de altfel nici un mistic nu ar fi acceptat să renunţe la aceste stări. Este, aşadar, un apel către ateii oneşti, o invitaţie de a face din starea lor de gol sufletesc şi de căutare a sensului vieţii o rampă de lansare spre lumină”.
