Liturghie tridentină celebrată la sărbătoarea de mâine
13.09.2007, Loreto (Catholica) - Preşedintele Comisiei Pontificale Ecclesia Dei va celebra o Liturghie extraordinară mâine, odată cu intrarea în vigoare a celor stabilite în scrisoarea „Summorum Pontificum” a Papei Benedict al XVI-lea.
Cardinalul Dario Castrillon Hoyos, împreună cu Arhiepiscopul Gianni Danzi de Loreto, vor celebra Liturghia în Bazilica Sfintei Case vineri, în sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, de la ora 6PM. Cântările liturgice vor fi asigurate de corul Bazilicii Sfintei Case, condus de pr. Giuliano Viabile, şi de Corul de cameră Rossini din Pesaro, condus de maestrul Simone Baiocchi, autor al compoziţiei „Te Deum”. Peste 20 de seminarişti de la Institutul Cristos Preotul Suveran Rege vor sluji de asemenea la Liturghie.
Corpuri diplomatice ale Sfântului Scaun precum şi Consiliul Pontifical pentru Cultură vor avea reprezentanţi care vor lua parte la Liturghie. Mai este anunţată participarea ambasadorului rus la Sfântul Scaun, Nikolay Sadchikov, şi a lui Armando Ginesi, consul onorific al Federaţiei Ruse.
