Întâlnire a Consiliului Diecezan AC
24.09.2007, Iaşi (Catholica) - La Şcoala Profesională „La Salle” din Pildeşti, jud. Neamţ, în perioada 21-23 septembrie 2007 s-a desfăşurat o întâlnire a consiliului diecezan al Acţiunii Catolice. Membrii consiliului diecezan şi-au propus ca în aceste zile să lucreze şi să urmărească trei obiective principale. Primul obiectiv a fost prezentarea, analizarea şi evaluarea anului asociativ 2006-2007, al doilea pregătirea Adunării Generale din luna octombrie, iar al treilea obiectiv s-a axat pe trasarea şi propunerea unui itinerar de activităţi diecezane pentru următorul an asociativ 2007-2008.
Vineri, responsabilii de sectoare şi preşedinţii de zonă (zona Iaşi, Bacău, Roman) au prezentat un bilanţ al tuturor activităţilor desfăşurate pe cele trei sectoare la nivel parohial, zonal şi diecezan. S-au luat în considerare şi s-au pus în discuţie posibilităţile pe care responsabilii de sector şi preşedinţii de zonă le-au valorificat în edificarea activităţilor, precum şi dificultăţile şi modalităţile de depăşire a situaţiilor de criză. Seara, membrii consiliului împreună cu fraţii comunităţii „La Salle” au participat în capela şcolii la Sfânta Liturghie celebrată de asistentul spiritual al Acţiunii Catolice pr. Felix Roca. În cuvântul de învăţătură, pr. Felix i-a încurajat pe tineri şi fraţii comunităţii, ca, urmând exemplul sfântului apostol şi evanghelist Matei, să aibă curajul de a asculta glasul lui Isus care spune „Urmează-mă” şi să aibă tăria de a avea acelaşi răspuns, aceeaşi atitudine şi bucurie pe care a avut-o sfântul Matei care „se ridică şi-l urmă”. După sfânta Liturghie întreg consiliu a răspuns cu bucurie şi entuziasm la dorinţa tinerilor din parohia Pildeşti de a-i cunoaşte şi de a participa la cateheza lor.
Programul de sâmbătă a început cu un bilanţ al tuturor activităţilor desfăşurate pe cele trei sectoare la nivel parohial, zonal şi diecezan. De asemenea, s-a făcut o evaluare a Jubileului AC: De 15 ani împreună! ce s-a desfăşurat la Comăneşti în perioada 12-15 iulie 2007. După-amiază, membrii consiliului diecezan au lucrat intensiv la noul program de activităţi diecezane a anului asociativ 2007-2008, vizând sectorul copii, tineri şi adulţi şi care vor fi votate în cadrul Adunării Generale din 13 octombrie 2007. Duminică, membrii consiliului au participat, în biserica parohială, la Liturghia tinerilor celebrată de pr. Felix. Tinerii parohiei Pildeşti au proclamat lecturile sfinte propuse pentru duminica a XXV-a de peste an, au citit intenţiile de la rugăciunea credincioşilor şi au prezentat darurile la ofertoriu. Sfânta Liturghie a fost un moment de laudă şi de mulţumire adus lui Dumnezeu pentru harurile revărsate, dar şi de implorare a ajutorului lui Dumnezeu pentru trăirea cu responsabilitate şi bucurie a vocaţiei proprii în cadrul AC. În continuare consiliul diecezan a discutat despre pregătirea Adunării Generale a Acţiunii Catolice din Dieceza de Iaşi.
