LC: Papa în dialog cu tinerii
29.09.2007, Loreto (Catholica) - În seara zilei de 1 septembrie 2007, pe platoul Montorso, aproape de Loreto, Papa Benedict al XVI-lea a participat, alături de circa jumătate de milion de tineri, la o veghe de rugăciune. Întâlnirea Papei cu tinerii, din zilele de 1 şi 2 septembrie 2007, a fost parte a planului pe trei ani al Episcopilor italieni de a se concentra în Diecezele lor pe pastoraţia tineretului. În cadrul veghii de rugăciune de sâmbătă seara, unii tineri au oferit mărturii şi i-au pus apoi Sfântului Părinte întrebări, la care acesta a răspuns. Pr. Mihai Pătraşcu a tradus pentru Ercis.ro dialogul tinerilor cu Papa, material preluat în ultimul număr din revista Lumea Catholica. Reproducem în continuare întrebarea a doua şi răspunsul primit.
– Multora dintre noi, tineri din periferie, le lipseşte un centru, un loc sau persoane capabile să dea identitate. Suntem adesea fără istorie, fără perspective şi de aceea fără viitor. Pare că ceea ce aşteptăm cu adevărat nu se întâmplă niciodată. De aici experienţa singurătăţii şi, uneori, a dependenţelor. Sanctitate, există cineva sau ceva pentru care putem deveni importanţi? Cum este posibil să sperăm, când realitatea neagă orice vis de fericire, orice proiect de viaţă?”
– Mulţumesc pentru această întrebare şi pentru prezentarea foarte realistă a situaţiei. Cu privire la periferiile din această lume cu mari probleme acum nu este uşor să răspundem şi nu vrem să trăim într-un optimism facil, dar, pe de altă parte, trebuie să avem curaj şi să mergem înainte. Aşa aş anticipa substanţa răspunsului meu: „Da, există speranţă şi astăzi, fiecare dintre voi este important, pentru că fiecare este cunoscut şi voit de Dumnezeu şi pentru fiecare Dumnezeu are un plan al Său. Trebuie să-l descoperim şi să-i corespundem, pentru ca să fie posibil, în pofida acestor situaţii de lipsuri şi de marginalitate, să realizăm proiectul pe care Dumnezeu îl are cu noi”.
Dar, pentru a merge în detaliu, dumneavoastră aţi prezentat în mod realist situaţia unei societăţi: în periferii pare dificil să mergem înainte, să schimbăm lumea în mai bine. Totul pare concentrat în marile centre ale puterii economice şi politice, marile birocraţii domină şi cel care se află la periferie realmente pare exclus de la această viaţă. Aşadar, un aspect al acestei situaţii de marginalizare a multora este că marile celule ale vieţii societăţii, care pot construi centre şi în periferie, sunt sfărâmate: familia, care trebuie să fie locul întâlnirii generaţiilor – de la străbunic până la nepot -, ar trebui să fie nu numai un loc unde se întâlnesc generaţiile, ci unde se şi învaţă să se trăiască, se învaţă virtuţile esenţiale pentru a trăi, şi acest lucru este în pericol. Cu atât mai mult noi trebuie să facem tot posibilul pentru ca familia să fie vie, să fie şi astăzi celula vitală, centrul periferiei.
Tot aşa şi parohia, celula vie a Bisericii, trebuie să fie realmente un loc de inspiraţie, de viaţă şi de solidaritate care ajută la construirea împreună a centrelor în periferie. Şi, trebuie să spun aici, se vorbeşte adesea în Biserică de periferie şi de centru, care ar fi Roma, dar în realitate în Biserică nu există periferie, pentru că unde este Cristos, acolo este tot centrul. Unde se celebrează Euharistia, unde este tabernacolul, este Cristos şi deci acolo este centrul şi trebuie să facem totul pentru ca aceste centre vii să fie eficace, prezente şi să fie realmente o forţă care se opune acestei marginalizări.
Biserica vie, Biserica micilor comunităţi, Biserica parohială, mişcările ar trebui să formeze tot atâtea centre în periferie şi astfel să ajute la depăşirea dificultăţilor pe care marea politică desigur nu le depăşeşte. În acelaşi timp trebuie să gândim că în pofida marilor concentrări de putere, chiar societatea de astăzi are nevoie de solidaritate, de sens al legalităţii, de iniţiativa şi de creativitatea tuturor. Ştiu că este mai uşor a spune decât de a realiza, dar văd aici persoane care se angajează pentru ca să crească şi în periferii centre, să crească speranţa, şi deci mi se pare că trebuie să luăm chiar în periferii iniţiativa, trebuie ca Biserica să fie prezentă, ca Isus Cristos, centrul lumii, să fie prezent.
Am văzut şi vedem astăzi în Evanghelie că pentru Dumnezeu nu există periferii. Ţara Sfântă, în vastul context al Imperiului Roman, era periferie; Nazaret era periferie, o localitate necunoscută. Şi totuşi chiar acea realitate a fost, de fapt, centrul care a schimbat lumea! Tot aşa şi noi trebuie să formăm centre de credinţă, de speranţă, de iubire şi de solidaritate, de simţ al dreptăţii şi al legalităţii, de cooperare. Numai aşa poate supravieţui societatea modernă. Are nevoie de acest curaj, de a se crea centre, chiar dacă desigur nu pare să existe speranţă. Trebuie să ne opunem acestei disperări, trebuie să colaborăm cu mare solidaritate şi să facem ceea ce este posibil pentru ca să crească speranţa, pentru ca oamenii să poată colabora şi trăi. Lumea, vedem bine, trebuie să fie schimbată, dar este tocmai misiunea tineretului de a o schimba!
Nu putem face aceasta singuri cu forţele noastre, ci în comuniune de credinţă şi de drum. În comuniune cu Maria, cu toţi sfinţii, în comuniune cu Cristos putem face ceva esenţial, şi vă încurajez şi vă invit să aveţi încredere în Cristos, să aveţi încredere în Dumnezeu. A sta în marea companie a sfinţilor şi a merge înainte împreună cu ei poate schimba lumea, creând centre în periferie, pentru ca ea să devină realmente vizibilă şi astfel să devină realistă speranţa tuturor, şi fiecare să poată spune: „Eu sunt important în totalitatea istoriei. Domnul ne va ajuta”. Mulţumesc.
