Sfinţirea bisericii şi consacrarea altarului Mănăstirii Maica Unităţii
10.10.2007, Iaşi (Catholica) - Duminică, 7 octombrie, a avut loc sfinţirea bisericii şi consacrarea altarului Mănăstirii „Maica Unităţii” din Viişoara, informează Ercis.ro. Liturghia a început la ora 11.00, fiind prezidată de IPS Jean-Claude Périsset, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova. La Liturghie au participat de asemenea: PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă ambii de Iaşi, PS Virgil Bercea de Oradea, Mons. Paolo de Nicola, regent al Casei Pontificale, Mons. Carlo Casteli, don Robo Rekuci, don Gerardo Belzaino. În total au fost 25 de preoţi. Au fost de asemenea numeroase persoane consacrate.
Celebrarea a început afară, în faţa mănăstirii. Păstorul Diecezei de Iaşi a urat bun venit tuturor oaspeţilor şi a subliniat importanţa momentului: o nouă casă a lui Dumnezeu este destinată rugăciuni şi jertfei euharistice. După ce a fost sfinţită apa, s-au stropit poporul şi pereţii mănăstirii. În uşa bisericii care era închisă a răsunat bătaia cârjei episcopale şi a fost tăiată panglica. Cheile bisericii au fost înmânate abatesei Cristina Pirro. La predică, Nunţiul Apostolic a vorbit despre semnificaţia sfinţirii bisericii. A subliniat că în biserică „vor fi celebrate sacramentele, în ea va fi proclamat cuvântul lui Dumnezeu, în ea ne vom aduna pentru a forma împreună Biserica lui Cristos formată din pietre vii”. A arătat cum biserica mănăstirii permite credincioşilor şi surorilor să-l întâlnească pe Cristos, fiind comparată cu ieslea din Betleem, cenaclul din Ierusalim, calvarul pe care a murit Cristos, înmormântarea şi învierea şi cenaclul unde a coborât Duhul Sfânt.
Mănăstirea benedictină „Maica Unităţii” este situată în localitatea Viişoara, lângă Piatra Neamţ, într-un cadru pitoresc, într-o zonă frumos împădurită, la streaşina munţilor ce împrejmuiesc municipiul Piatra Neamţ, creând un cadru propice pentru meditaţii. A fost fondată de Arhicenobiul din Arpino, Dieceza Sora-Aquino-Pontecorvo, prin contribuţia Mons. Paolo de Nicola. La 25 martie 1998, în timpul unei audienţe private, Papa Ioan Paul al II-lea a binecuvântat prima piatră a primei mănăstiri benedictine în România, în prezenţa primelor trei călugăriţe românce. La 13 mai 1998, piatra binecuvântată de Papa a fost depusă la temelia mănăstirii ce avea să se construiască. La 6 august 2000, Episcopul Petru Gherghel, pe locul construcţiei „Maica Unităţii” a aşezat o piatră cu relicvele sfinţilor, pe locul viitorului altar. Mănăstirea a fost inaugurată la 29 iunie 2003. La începutul anului 2003, guvernul român a conferit personalitate juridică mănăstirii şi s-a născut în mod oficial Fundaţia „Maica Unităţii.