Dialogul cu cultura îngreunat de reticenţa faţă de valorile creştine
16.10.2007, Vatican (Catholica) - Arhiepiscopul Gianfranco Ravasi şi-a început luni, 15 octombrie 2007, mandatul de preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Cultură, al Comisiilor Pontificale pentru Bunurile Culturale ale Bisericii şi de Arheologie Sacră. Născut la Merate, în provincia italiană Lecco, acum 65 de ani, fost prefect al Bibliotecii Ambroziene din Milano, a fost chemat pe 3 septembrie de Papa Benedict al XVI-lea să urmeze Cardinalului Paul Poupard, francez, care a condus departamentul pentru cultură timp de aproape 20 de ani. Noul preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Cultură a dat un interviu pentru redacţia centrală a Radio Vatican.
„Primul sentiment este emoţia, desigur, fiind vorba de o activitate ce se deschide înaintea mea într-un mod cu totul neaşteptat. Până acum, munca mea s-a desfăşurat în lumea culturii, dar într-un orizont mai restrâns, cum este cel al culturii italiene. Acum se deschide, însă, un orizont mult mai complex şi mai amplu şi de aceea, emoţia devine mai puternică. Pe de altă parte, trebuie să culeg şi moştenirea lăsată de Cardinalul Poupard, o figură cunoscută nu numai în Italia şi Franţa ci în întreaga lume, şi a cărui prezenţă a fost decisivă pentru a compune configuraţia acestui departament al Vaticanului”. Referitor la raportul dintre credinţă şi cultură, Arhiepiscopul Ravasi a arătat că acesta „a cunoscut momente grandioase în trecut. Istoria creştinismului atestă acest fapt. Dar au fost şi momente de ciocnire frontală”.
El s-a referit la ceea ce s-a întâmplat în anii 1800 şi 1900, „când marile sisteme culturale s-au situat ca alternativă sau chiar în tensiune faţă de Biserică şi lumea culturii creştine. Să ne gândim la două modele celebre precum marxismul, pe de o parte, şi idealismul, pe alta, în secolul XIX, care s-au confruntat la un nivel foarte înalt. În prezent, din păcate, avem un nou aspect care provoacă multă derută şi îngreunează dialogul intercultural. Există în multe ambiente o anumită formă de reacţie la valorile creştine şi la valorile marii culturi spirituale, în general, o reacţie alcătuită mai ales din batjocură, ironie, sarcasm, din publicaţii foarte apropiate ca gen literar de pamflet, dar care nu vor să realizeze acea confruntare elevată la care mă refeream mai înainte. Iată de ce dialogul va deveni cu siguranţă mai complex, mai delicat şi va trebui să aibă momente de aşa natură încât să facă trimitere şi la marea dezbatere a trecutului”.
