Eusebiu de Vercelli: în lume dar nu al lumii
18.10.2007, Vatican (Catholica) - Sf. Eusebiu de Vercelli a fost subiectul catehezei Papei Benedict al XVI-lea din cadrul audienţei sale generale desfăşurate miercuri, 17 octombrie 2007, în Piaţa Sf. Petru, în prezenţa a 30.000 de oameni. Sfântul, născut în Sardinia la începutul secolului al IV-lea şi educat la Roma, a fost ales Episcop de Vercelli în anul 345. El a arătat o mare angajare şi dedicare în evanghelizarea zonelor rurale în mare parte păgâne şi a fondat o comunitate preoţească – inspirată de modelul primelor comunităţi monastice – din sânul căreia mulţi au ajuns episcopi şi sfinţi.
Papa a explicat că Sf. Eusebiu a fost „solid format în Crezul Niceean, în credinţa în Dumnezeul Trinitar”. El a apărat „divinitatea deplină a lui Isus Cristos” împotriva politicilor pro-ariane ale împăratului Constanţius pentru care arianismul „era mai util din punct de vedere politic”. Acest lucru a condus la exilarea sfântului, mai întâi în Palestina şi mai apoi în Capadochia şi Tebaida. În ciuda exilului său, Episcopul a menţinut corespondenţa cu propria lui comunitate de credincioşi, a arătat Sfântul Părinte, „cerându-le în scrisorile sale să îi salute şi pe aceia care sunt în afara Bisericii dar care cu toate acestea… nutresc sentimente de iubire pentru noi”. Papa a adăugat: „Este evident că relaţia Episcopului cu oraşul său nu s-a limitat la creştini ci s-a extins şi la oamenii care… într-un anumit fel, au recunoscut autoritatea lui spirituală şi l-au iubit pe acest om exemplar”.
Când a urmat ca împărat Iulian Apostatul, Eusebiu a putut să se întoarcă acasă. Aici a educat clerul din Dieceza sa în „respectarea regulilor monastice chiar dacă trăiau în oraş”, deoarece a simţit că „Episcopul şi clerul trebuie să împărtăşească problemele cetăţenilor într-un mod credibil” şi în acelaşi timp să cultive „un alt fel de cetăţenie, aceea a cerului”. În acest fel, a explicat Papa Benedict al XVI-lea, ei au creat „o solidaritate împărtăşită”. „Păstorul şi credincioşii Bisericii sunt în lume dar nu sunt ai lumii. De aceea păstorii trebuie să îi îndemne pe credincioşi să nu considere oraşele lumii ca fiind casa lor stabilă, ci să caute… Ierusalimul ceresc definitiv. … Această decizie le permite păstorilor şi credincioşilor să păstreze o scară corectă a valorilor fără a se pleca în faţa modelor de moment şi a impunerilor nedrepte ale puterii politice”.
„Scara autentică a valorilor”, a concluzionat Sfântul Părinte, „nu vine de la împăratul de ieri, sau de la cel de astăzi, ci de la Isus Cristos, omul perfect , egal cu Tatăl în divinitate şi om ca şi noi. De aceea, Eusebiu recomandă credincioşilor să apere întotdeauna `credinţa cu grijă, să menţină armonia şi să fie zeloşi în rugăciune`. Din adâncul inimii mele, vă recomand şi vouă aceste valori perene”.
