Încheierea „Zilelor Acţiunii Catolice din România” în Eparhia de Lugoj
24.10.2007, Lugoj (Catholica) - AGRU Eparhial Lugoj, grupurile ASTRU din Eparhia de Lugoj precum şi alte grupuri laicale s-au implicat cu entuziasm în pregătirea „Zilelor Acţiunii Catolice din România” în Eparhia Lugojului, având binecuvântarea şi încurajarea Episcopului Alexandru Mesian. Deschiderea acestui eveniment a avut loc chiar în Catedrala Episcopală „Pogorârea Spiritului Sfânt” pe data de 14 octombrie cu o Sfântă Liturghie solemnă pontificată de PS Episcop Alexandru, concelebrând Asistentul Spiritual ACRO adulţi – pr. Coriolan C. Mureşan. În cadrul acelei liturghii solemne însemnele AGRU, ASTRU, ale Reuniunii Mariane şi ale Terţiarilor Bazilieni au fost prezentate, reprezentanţii celor patru realităţi laicale oferind mărturii despre implicarea lor în apostolat iar PS Episcop Alexandru în predica sa încurajând apostolatul laic din eparhie precum şi iniţiativa „Zilelor Acţiunii Catolice din România”.
Tot în Catedrala Lugojului grupurile laicale din oraşul Lugoj au sărbătorit tot împreună încheierea acestei săptămâni binecuvântate în care au fost acţiuni caritative organizate de AGRU şi ASTRU, momente de rugăciune organizate de cele patru grupuri laicale, Sfinte Liturghii în ambele rituri, participarea la Conferinţa despre Fatima, vizionarea unui film despre Papa Ioan Paul al II-lea, activităţi în colaborare cu Surorile Baziliene şi cu Surorile de Caritate ale Sfintei Ioana Antida pentru copii, activităţi recreative organizate de ASTRU, vizitarea bolnavilor de către cei de la AGRU precum şi vizitarea Centrului de Plasament de către cei de la ASTRU. Duminică 21 octombrie în Catedrala episcopală a avut loc închiderea acestei săptămâni dedicate apostolatului laic printr-o Sfânta Liturghie solemnă celebrată de către pr. prot. on. Ioan Pop la care reprezentanţii AGRU, ASTRU, ai Reuniunii Mariane şi ai Terţiarilor Bazilieni au oferit din nou mărturii.
În Eparhia de Lugoj s-au desfăşurat acţiuni sub semnul „Zilelor Acţiunii Catolice din România” în Lugoj, Timişoara, Arad, Orăştie, Cugir, Reşiţa, Oraviţa, Deva, Haţeg precum şi în Protopopiatele de Sarmisegetuza şi Lupeni. Protopopiatul de Orăştie a organizat în fiecare zi din această săptămână activităţi în fiecare parohie pe rând din protopopiat. AGRU Eparhial Lugoj împreună cu câteva grupuri ASTRU (ASTRU „Sf. Iosif” Timişoara, ASTRU „Sf. Maria Regina Păcii” Timişoara, ASTRU Arad, ASTRU Orăştie şi ASTRU Cugir) au organizat un pelerinaj de încheiere a „Zilelor Acţiunii Catolice din România” la sanctuarul Maria-Radna în ziua de 21 octombrie. Au particip at câteva sute de credincioşi din toate părţile Eparhiei de Lugoj, grupuri mai numeroase fiind din Arad (Parohia Arad-Centru), Timişoara (Parohia „Naşterea Maicii Domnului”, parohia „Sf. Iosif” şi parohia „Sf. Maria Regina Păcii”), Orăştie (parohia „Sf. Ilie”), Cugir, Reşiţa, Sânandrei şi Lipova. Mai multe informaţii se găsesc în ştirea integrală de pe BRU.ro.
