Întâlnire de rugăciune în Ziua Misiunilor
25.10.2007, Roman (Catholica) - Cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor, parohia „Inima neprihănită a Mariei” în colaborare cu Comunitatea Iosefinilor lui Murialdo, au organizat cea de-a V-a Întâlnire de rugăciune deschisă tuturor tinerilor şi credincioşilor. Parohia gazdă a contribuit la crearea unui ambient favorabil rugăciunii în ciuda vremii. Copii, tineri, adulţi, persoane consacrate din diferite comunităţi, cu toţii au participat cu un singur gând: acela de a fi alături misionarilor şi misiunilor prin rugăciunea şi prin oferta lor, citim într-un material apărut astăzi pe situl Murialdo-Roman.ro.
În faţa celor aproximativ 250 de tineri şi credincioşi, părintele diacon Maximilian Horlescu, plecând de la fragmentul evanghelic propus pentru acest moment de rugăciune, Marcu 12, 41-44, a subliniat curajul şi generozitatea văduvei sărace, date ca exemplu tuturor apostolilor de Isus. Apoi plecând de la Papei Benedict al XVI-lea, „Toate Bisericile pentru toată Lumea”, a evidenţiat cum angajarea misionară rămâne prima slujire pe care Biserica o datorează omenirii de astăzi şi faptul că rugăciunea este prima şi cea mai importantă contribuţie pe care suntem chemaţi să o oferim acţiunii misionare.
O colectă specială a fost strânsă pentru ajutorarea misionarilor Diecezei de Iaşi plecaţi în Kenya, susţinându-i astfel nu numai prin rugăciuni. În încheiere fiecare participant la acest eveniment a primit un rozariu binecuvântat şi un creion inscripţionat „sunt un creion misionar în mâna lui Dumnezeu” în amintirea Sfintei Tereza de Calcutta.