Maxim din Torino: credinţa şi responsabilitatea de cetăţean

31.10.2007, (Catholica) - În timpul audienţei sale generale, desfăşurate în ziua de miercuri, 31 octombrie 2007, pe o vreme ploioasă, în Piaţa Sf. Petru, în prezenţa a 30.000 de credincioşi, Papa Benedict al XVI-lea şi-a dedicat cateheza figurii Sf. Maxim din Torino. Maxim a devenit Episcop al acestui oraş italian în anul 398, într-o perioadă în care acesta ameninţat de diferite triburi barbare. Torino era protejat de o garnizoană militară şi a slujit ca un refugiu sigur pentru persoanele care părăseau zonele rurale. În faţa unei astfel de situaţii, activităţile lui Maxim, autor al în jur de 90 de predici, „dau mărturie despre implicarea sa în a reacţiona la degradarea şi destrămarea” societăţii civile, a spus Papa.

Episcopul i-a criticat pe credincioşi atunci când au încercat să întoarcă dezavantajele altora în avantaje proprii, evidenţiind astfel „relaţia profundă dintre datoriile unei persoane ca şi creştin şi ca cetăţean”. Şi Maxim a fost preocupat „nu doar de tradiţionala iubire a oamenilor pentru oraşul lor”, ci a şi proclamat „datoria specifică de a plăti taxe”. O analiză istorică şi literară a figurii Sf. Maxim, a spus Papa, „demonstrează conştientizarea tot mai puternică de către el a responsabilităţii politice a autorităţilor eclesiale, într-un timp în care acestea substituiau efectiv autorităţile civile”.
„Este evident că actualul context istoric, cultural şi social este total diferit”, a continuat Sfântul Părinte, „dar în orice caz… datoriile credincioşilor faţă de oraşul şi ţara lor rămân aceleaşi. Legătura dintre obligaţiile `cetăţeanului onest` şi cele ale `bunului creştin` nu s-a schimbat”. În acest context, Papa Benedict al XVI-lea a continuat referindu-se la Constituţia pastorală „Gaudium et spes” a Conciliului Vatican II, care a avut scopul „de a clarifica unul dintre cele mai importante aspecte ale unităţii vieţii creştine: coerenţa dintre credinţă şi viaţă, dintre Evanghelie şi cultură”.

Conciliul Vatican II, a concluzionat Papa, „în îndeamnă pe creştini, ca cetăţeni a două cetăţi, să se străduiască să se achite cu conştiinciozitate de datoriile lor pământeşti şi ca răspuns la spiritul Evangheliei. Greşesc aceia care, ştiind că nu avem cetate din această lume, ci o căutăm pe cea care va veni, se gândesc că ar putea aşadar să evite responsabilităţile lor pământeşti. Căci ei uită că prin însăşi credinţa sunt şi mai obligaţi să se ridice la înălţimea acestor datorii, fiecare în conformitate cu propria lui vocaţie”.