Liturghie pentru Cardinalii şi Episcopii decedaţi
06.11.2007, Vatican (Catholica) - Continuând o tradiţie din luna noiembrie, în dimineaţa zilei de luni, 5 noiembrie 2007, Papa Benedict al XVI-lea a celebrat în Bazilica Vaticanului Sfânta Liturghie pentru sufletele Cardinalilor şi Episcopilor care au murit în ultimul an. Au concelebrat cu Sfântul Părinte membrii Colegiului Cardinalilor. La începutul predicii, Papa Benedict al XVI-lea a spus numele Cardinalilor care au murit în ultimele douăsprezece luni: Salvatore Pappalardo, Frédéric Etsou-Nzabi Bamungwabi, Antonio María Javierre, Angelo Felici, Jean-Marie Lustiger, Edouard Gagnon, Adam Kozłowiecki şi Rosalio José Castillo Lara.
Papa a invitat la a aduce mulţumiri lui Dumnezeu „pentru darul pe care l-a făcut Bisericii prin ei şi pentru tot binele realizat cu ajutorul lor. De asemenea, încredinţăm Părintelui Etern sufletele Patriarhilor, Arhiepiscopilor şi Episcopilor decedaţi, exprimând de asemenea recunoaşterea muncii lor în numele întregii comunităţi catolice”. Aceşti oameni, fraţii noştri, a continuat el, „au fost cu siguranţă oameni cu caractere diferite, atât în încercările lor personale cât şi în slujirea pe care au exercitat-o. Cu toate acestea, au avut cu toţii un mare lucru în comun: prietenia lor cu Domnul Isus”.
„În timpul existenţei lor temporale”, a afirmat Sfântul Părinte, „Isus i-a condus să cunoască numele lui Dumnezeu, permiţându-le participarea la iubirea Preasfintei Treimi, (…) o experienţă a comuniunii divine care, prin natura ei, tinde să învăluie întreaga existenţă a unei persoane, transfigurând-o şi pregătind-o pentru gloria vieţii veşnice”. Comentând psalmul responsorial, „Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?”, Papa a subliniat faptul că „această sete păstrează un adevăr care nu trădează, o speranţă care nu înşeală. Este o sete care, chiar şi prin cea mai întunecată noapte, iluminează calea către izvorul vieţii”.
Papa Benedict al XVI-lea a arătat că psalmul dobândeşte un ton de încredere atât la mijlocul cât şi la sfârşitul lui: „Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi? Nădăjduieşte în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El; mântuirea feţei mele este Dumnezeul meu”. „În lumina lui Cristos şi a misterului Său pascal, aceste cuvinte revelează un adevăr minunat: nici chiar moartea nu poate face zadarnică speranţa unui credincios pentru că Cristos”, a încheiat Papa, „a intrat în sanctuarul cerului pentru noi şi doreşte să ne conducă acolo unde ne-a pregătit un loc”.
