„Mic Dejun cu Rugăciune” la Parlamentul României
10.11.2007, Bucureşti (Catholica) - În perioada 8-10 noiembrie 2007, a avut loc la Palatul Parlamentului a doua ediţie a „Micului dejun cu rugăciune”, în organizarea membrilor Grupului ecumenic de Rugăciune din Parlamentul României. Preşedintele acestui grup, deputatul Petru Andea, a precizat că acţiunea „Mic dejun cu rugăciune”, este una „cunoscută şi obişnuită în multe Parlamente ale lumii” şi care promovează în viaţa politică morala religioasă. Acest gen de eveniment este preluat după model american, unde are o tradiţie de 70 de ani, preşedintele SUA invitând pentru acest eveniment, în fiecare an, în jur de 1.000 de oameni politici, preşedinţi de ţări, oameni de afaceri, reprezentanţi ai cultelor religioase şi personalităţi culturale din toate ţările lumii.
La evenimentul din România au participat un număr de 160 de invitaţi din ţară şi străinătate, ne informează printr-o relatare pr. Florin Vasiloni, printre ei regăsindu-se parlamentari români şi străini, miniştri, ambasadori, oameni politici, reprezentanţi ai diferitelor culte religioase din ţară şi străinătate, oameni de afaceri, figuri de seamă ale societăţii civile. Participaţii au avut ocazia să se roage, să ia masa şi să discute împreună, beneficiind şi de fondul sonor oferit de reprezentanţi de frunte ai muzicii corale şi lirice din ţara noastră. Aceasta acţiune se vrea a fi un simbol al apropierii între oameni, un preambul al reorientării societăţii către valorile spirituale.
Ediţia din acest an a „Micului Dejun cu Rugăciune” a avut ca temă principală de dezbatere problema „Educaţia tineretului”. Aceasta vizează educaţia tinerilor în şcoală, în familie şi în Biserică. S-a discutat de asemenea despre rolul statului şi al societăţii civile în educaţia tineretului, atingându-se şi alte tematici, cum ar fi recuperarea şi educaţia copiilor străzii, combaterea violenţei în şcoli şi diminuarea delincvenţei juvenile. La întâlnire au fost prezenţi şi pr. Wilhelm Dancă, rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic Iaşi, pr. Daniel Bulai de la Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, iar din partea Bisericii Greco-Catolice din România a luat parte pr. Vasiloni Trandafir Florin, protopop de Sarmisegetuza şi responsabil eparhial cu pastoraţia laicilor – Lugoj.
