Papa Benedict mulţumeşte musulmanilor
30.11.2007, Vatican (Catholica) - Răspunzând unei scrisori deschise trimise de 138 de învăţaţi musulmani Papei Benedict şi liderilor creştini, Sfântul Părinte afirmă încă o dată importanţa dialogului şi a respectului şi acceptării reciproce. Scrisoarea musulmanilor, trimisă la 13 octombrie, a fost redactată cu ocazia încheierii lunii Ramadanului, având ca titlu „Un cuvânt comun între noi şi voi”.
Nota de răspuns a Sfântului Părinte, semnată de secretarul de stat, Cardinalul Tarcisio Bertone, este adresată prinţului Ghazi bin Muhammad bin Talal, preşedintele Institutului Aal al-Bayt pentru Gândirea Islamică, unul dintre semnatarii scrisorii originale. „Papa mi-a cerut să vă transmit recunoştinţa sa Înălţimii Dvs Regale şi tuturor celor care aţi semnat scrisoarea”, scrie Cardinalul Bertone. „El a dorit să îşi exprime de asemenea profunda apreciere pentru acest gest, pentru spiritul pozitiv care a inspirat textul şi pentru chemarea la un angajament comun pentru promovarea păcii în lume. Fără a ignora sau diminua diferenţele dintre creştini şi musulmani, noi putem şi de aceea trebuie să privim la ceea ce ne uneşte, şi anume credinţa într-un singur Dumnezeu, Creatorul şi Judecătorul care la sfârşitul timpurilor va socoti fiecare persoană după acţiunile ei. Suntem chemaţi să ne dedicăm în totalitate Lui şi să ne supunem voinţei Lui sacre.”
Papa Benedict al XVI-lea reafirmă apoi importanţa dialogului bazat pe un respect efectiv pentru demnitatea persoanei, pe cunoaşterea obiectivă a religiei celuilalt, pe împărtăşirea experienţei religioase şi pe un angajament comun pentru promovarea respectului şi acceptării reciproce. Scrisoarea menţionează şi disponibilitatea Sfântului Părinte de a-l primi pe prinţul Ghazi şi o delegaţie a celor care au semnat scrisoarea. Este afirmată şi disponibilitatea Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, în colaborare cu alte Institute Pontificale specializate, de a organiza o întâlnire de lucru.