Hramul bisericii „Sf. Nicolae” din Bacău
07.12.2007, Iaşi (Catholica) - Credincioşii din Parohia „Sf. Nicolae” din Bacău au sărbătorit hramul bisericii joi, 6 decembrie 2007, informează Ercis.ro. Ceremonia liturgică a început la ora 11.00 cu procesiune de la biserica veche, la care a participat Excelenţa sa Petru Gherghel, Episcopul Diecezei de Iaşi, însoţit de aproximativ 70 de preoţi şi numeroşi credincioşi adunaţi din comunităţile învecinate Bacăului, care au umplut biserica „Ss Petru şi Paul”, unde a avut loc celebrarea liturgică a hramului.
Pr. decan Isidor Dâscă a adresat un bun venit PS Petru Gherghel, preoţilor şi tuturor celor care s-au adunat pentru a-l preamări pe Dumnezeu pentru harurile pe care le revarsă asupra poporului său prin mijlocirea sfântului Nicolae. Mulţi credincioşi au ajuns încă din zorii zilei pentru a se împăca cu Dumnezeu în sacramentul Spovezii, rămânând tot timpul în adoraţie şi rugăciune. La predică, pr. Valeriu Ciorbă a subliniat elementul esenţial care-l caracterizează pe Sfântul Nicolae, şi anume: caritatea. Iubirea faţă de Dumnezeu se exprimă în iubirea faţă de aproapele. Sfântul Nicolae dă lecţie a carităţii prin sfinţenia sa şi prin devotamentul faţă de cei mici şi nevoiaşi. La sfârşit, PS Gherghel i-a invitat pe toţi credincioşii la o trăire activă a carităţii, care uneşte cu Dumnezeu.
