Dieceza de Iaşi: Sfânta Scriptură şi familia
11.12.2007, Iaşi (Catholica) - Pentru al treilea an consecutiv în Dieceza de Iaşi Anul Pastoral va gravita în jurul Sfintei Scripturi, dar în perioada 2007-2008 în relaţie cu familia. „În vederea unei aprofundări a mesajului veşnic al cuvântului lui Dumnezeu adresat Bisericii ca marea familie a lui Dumnezeu, dar mai ales adresat familiei celulare, ce a primit de la Creator o aşa de mare alegere şi demnitate de a sluji iubirea şi viaţa şi de a o transmite generaţiilor viitoare, adresăm către toţi preoţii angajaţi în pastoraţie, către toate structurile bisericeşti, către toate institutele teologice, seminariile, facultăţile, şcolile, casele călugăreşti, precum şi tuturor credincioşilor noştri invitaţia de a cerceta mai profund cuvântul Domnului şi de a descoperi în el fundamentul familiei şi al trăirii creştine”, scrie PS Petru Gherghel în scrisoarea de prezentare a Anului Pastoral.
„Familia este astăzi prezentată distorsionat, într-o altă lumină, străină de planul cel dintâi. E suficient să asculţi ştirile, să iei act de noile variante de convieţuire între tineri, de noile păreri despre egalitatea dintre persoane şi drepturile lor la formare de cupluri cât mai deocheate, de propaganda deşănţată făcută mijloacelor anticoncepţionale de mai toate cabinetele medicale, ori în multe dintre şcoli, care au uitat de rolul de formatoare de conştiinţe şi promotoare a sănătăţii sociale, ca să te întrebi unde am ajuns, ce s-a întâmplat cu morala creştină şi chiar umană, şi să constaţi că drumul pe care merge societatea este distrugător. E absolut necesar să descoperim ce ne spune Dumnezeu în Scripturi, ce ne arată Isus, care a venit pe pământ într-o familie, care a ridicat instituţia cea mai veche a societăţii umane la rang de taină, şi ce ne învaţă apostolul Paul despre misterul căsătoriei, mister ce trebuie să fie mereu imaginea vie a iubirii dintre Cristos şi Biserica sa, dintre Dumnezeu şi făptura pe care a creat-o.”
„Ţinând cont de dorinţa şi datoria noastră de a continua aprofundarea mesajului biblic în vederea unei fundamentări a pastoraţiei familiei, considerată drept celulă a societăţii, leagăn al vieţii şi sanctuar al iubirii, vom primi anul acesta din partea diferitelor oficii un material adecvat programului nostru pastoral, cu teme şi subiecte extrase din Biblie şi din magisteriul Bisericii”, explică Episcopul de Iaşi. „Acest material va fi folosit şi aplicat de către preoţii care lucrează în pastoraţie, în parohii şi filiale, de către responsabilii cu formarea spirituală şi trăirea pastorală în institutele teologice, în şcoli şi în casele călugăreşti, pe tot parcursul anului liturgic, după recomandările primite anterior şi la momentele cele mai propice pentru a fi împărtăşite celor interesaţi: timpul Adventului; timpul Postului Mare; timpul de peste an; începutul Anului Sfântului Apostol Paul (iunie 2008 – iunie 2009).” Scrisoarea, publicată pe Ercis.ro la rubrica Bibliotecă, Documente episcopale, enumără apoi contribuţii punctuale ca materiale. „Toate aceste cateheze, reflecţii, lectiones divinae, sunt materiale comune puse la dispoziţia responsabililor pastorali şi vor fi publicate pe situl episcopiei, precum şi într-un volum special de cateheze prezentat de Editura Presa Bună.”
