Preot la Roma, diacon la Insbruck
14.12.2007, Iaşi (Catholica) - Fratele carmelitan Mihai Augustin Folner, din Faraoani, a fost hirotonit preot prin impunerea mâinilor şi rugăciunea de consacrare a ES Mons. Paolo Schiavon, Episcop auxiliar de Roma, în ziua de sâmbătă, 8 decembrie 2007, în parohia „S. Maria del Carmelo” din Roma, informează astăzi situl Diecezei de Iaşi. La acest eveniment au participat mulţi preoţi carmeliţi, dar şi diecezani, membri ai consiliului general al Ordinului Carmelit, oaspeţi din Italia, România şi Spania. Din România au participat pr. Tiberiu, priorul mănăstirii carmelite din Lucani, pr. Adrian Chili, vicar de Faraoani, precum şi părinţii şi rudele pr. Mihai Augustin Folner. Au fost prezenţi şi mulţi români aflaţi în Italia la muncă.
La sfârşitul Liturghiei, pr. Mihai Augustin a dorit să mulţumească tuturor celor prezenţi cerându-le totodată să nu înceteze de a se ruga pentru statornicia preoţilor, dar şi pentru noi vocaţii la viaţa religioasă şi preoţească. Pr. Mihai Augustin va rămâne în următoarea perioadă în comunitatea parohială din Roma (S. Maria del Carmelo) unde colaborează în pastoraţia tinerilor şi a adolescenţilor la nivel local şi diecezan. Continuă studiile de licenţă, specializându-se la „Claretianum – Institutul de Teologie a Vieţii Consacrate” mai precis, „Formarea la viaţa consacrată”.
Într-o altă ştire, publicată pe Ercis.ro acum câteva zile, aflăm că Ioan Budulai, originar din Dieceza de Iaşi, a fost hirotonit ca diacon pentru Dieceza de Insbruck, Austria, în aceeaşi zi, adică în sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, în domul din Insbruck. Ceremonia de hirotonire a avut loc la ora 16.00, iar Episcopul consacrator a fost Manfred Scheuer de Insbruck. Din Dieceza de Iaşi au luat parte la ceremonie: pr. Marcel Blaj, paroh de Iugani, pr. Egidiu Condac, director Caritas România, şi un mic grup de credincioşi din Iugani. Părintele diacon Ioan Budulai este originar din Iugani, com. Mirceşti, jud. Iaşi. După ce a studiat patru ani de teologie la Seminarul din Iaşi a plecat la Seminarul din Insbruck şi după doi ani de studii teologice a fost admis la ordinul diaconatului.