Mesajul preşedintelui pentru consacrările de la Blaj
16.12.2007, Blaj (Catholica) - „Consacrarea solemnă de astăzi reprezintă un moment important în viaţa Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, după ridicarea la rang de Biserică Arhiepiscopală majoră de către Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea”, afirmă preşedintele României în mesajul transmis cu prilejul consacrării solemne a Episcopilor Vasile Bizău şi Mihai Cătălin Frăţilă ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Evenimentul a avut loc astăzi, la Blaj.
„Cu acest prilej, doresc să transmit întreaga mea preţuire pentru misiunea istorică şi spirituală a Bisericii Greco-Catolice din România, al cărei centru de tradiţie şi conştiinţă românească este Blajul. Sunt alături de credincioşii săi, car au avut curajul de a rezista în vremuri de persecuţie, cât şi bucuria de a-şi vedea Biserica renăscută în libertate. Astăzi, când fiecare Biserică poate participa alături de celelalte culte la responsabilitatea faţă de binele comun al societăţii noastre, prezenţa Bisericii Greco-Catolice din România este deosebit de semnificativă în virtutea moştenirii sale culturale şi a rolului său în planul istoriei naţionale.”
Preşedintele Traian Băsescu îşi încheie astfel mesajul: „Doresc să transmit noilor Episcopi, aleşi de Sinodul Bisericii Române Unite cu Roma şi proclamaţi canonic de către Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea, cele mai sincere felicitări şi urări de împlinire a înaltei slujiri la care au fost chemaţi.” Mesajul preşedintelui ţării a fost citit astăzi în Catedrala din Blaj de către Simion Alexandru Băcilă, primarul Municipiului Blaj.
