Grupurile schismatice se întorc acasă
13.01.2008, Roma (Catholica) - La şase luni după ce Papa Benedict al XVI-lea a dat scrisoarea apostolică prin care extinde dreptul de folosire a Misalului din 1962, Vaticanul consideră că se văd deja roadele reconcilierii cu catolicii care au obiectat vizavi de reformele liturgice ale Conciliului Vatican II. „Summorum Pontificum”, care permite o mai largă utilizare a Liturghiei în limba latină, considerând-o pe aceasta „forma extraordinară”. Scrisoarea, emisă ca „motu proprio” (din propria iniţiativă), a atras atenţia asupra situaţiei grupurilor schismatice – precum Societatea Sf. Pius al X-lea – care refuză să celebreze Liturghia „Novus Ordo” stabilită de Vatican II.
Cardinalul Dario Castrillon Hoyos a declarat pentru Zenit că în urma documentului din 7 iunie un grup a cerut deja întoarcerea la deplina comuniune cu Biserica. Prelatul, ca preşedinte al Comisiei Pontificale Eccelsia Dei, este oficialul Vaticanului însărcinat cu facilitarea întoarcerii la comuniunea eclezială deplină a celor ce aparţin de Societatea Sf. Pius al X-lea, fondată de Arhiepiscopul Marcel Lefebvre. „Am primit deja răspunsuri la scrisoarea apostolică”, a declarat Cardinalul. „Aici în Roma avem o comunitate care a cerut să se întoarcă şi am început deja negocierile pentru refacerea unităţii.” Cereri vin din lumea întreagă: „Mulţi credincioşi ne-au contactat, în scris sau telefonic, cerând comuniunea deplină.”
Cardinal Castrillon Hoyos a ţinut să clarifice statutul membrilor Societăţii Sf. Pius al X-lea datorat excomunicării date de Vatican în 1988, în urma gestului schismatic al lui Lefebvre de consacrare ilicită a patru Episcopi. El a explicat: „Excomunicarea pentru consacrarea făcută fără permisiunea Papei îi afectează doar pe Episcopii care au făcut consacrarea şi pe Episcopii care au primit consacrarea episcopală în această formă ilicită, dar nu şi pe preoţi sau pe credincioşi. Doar aceşti Episcopi au fost excomunicaţi.” Conform prelatului, ceea ce este nevoie acum este „refacerea ţesăturii ecleziale, deoarece fraţii noştri sunt toţi oameni de bună voinţă, oameni care doresc să fie discipoli ai lui Isus.”
„În acest moment”, a continuat el, „cu puţină umilinţă, cu puţină generozitate, putem să ne întoarcem la comuniunea deplină, iar credincioşii doresc aceasta deoarece nu vor să participe la slujbe unde preotul este suspendat iar Biserica nu îi permite să celebreze Liturghia şi să spovedească – astfel că credincioşii doresc această întoarcere.” Cardinal Castrillon Hoyos a spus că speră că toţi cei implicaţi vor continua „să lucreze cu Sfântul Părinte pentru a reface această unitate pentru ca aceşti oameni buni să aibă parte de roadele sfinţeniei care vine din comuniunea cu unica Biserică a lui Cristos, fondată pe Petru şi pe Succesorii lui.”
