Eparhia de Cluj-Gherla trage linia sub 2007
23.01.2008, Cluj (Catholica) - A devenit deja un obicei ca Episcopul Florentin Crihălmeanu să se întâlnească anual cu laicii pentru a-i informa despre anul precedent, subliniind realizările şi eşecurile deopotrivă. Întâlnirea de bilanţ pentru 2007 a avut loc vineri, 18 ianuarie, la noua Catedrală din Piaţa Cipariu. Sfinţirea Capelei Sf. Iosif de aici a fost amintită ca una dintre cele mai importante realizări din 2007, mai ales din punct de vedere pastoral. Anul trecut a mai fost sfinţită şi o biserică în Cluj, în cartierul Mănăştur. O altă sfinţire a fost făcută la Suciu de Jos. În total în 2007 au fost hirotoniţi zece preoţi şi nouă diaconi.
Caritas Eparhial a avut multe roade, dintre care pot fi amintite casele pentru cei loviţi de inundaţii. Episcopul a făcut 28 de vizite pastorale. Mai multe documente magisteriale au fost prezentate credincioşilor. A avut loc prima Întâlnire a copiilor la nivel parohial. ASTRU, asociaţie de tineret, a fost evidenţiată pentru realizările de anul trecut. Episcopul Florentin a amintit în discursul său şi cele 6 procesiuni tradiţionale la hramuri sau sfinţiri de biserici. Printre neîmpliniri a fost amintit faptul că nu s-a găsit încă o soluţie arhitecturală pentru Catedrala din Piaţa Cipariu, deşi au fost consultate zeci de proiecte. Alte probleme se înregistrează la capitolul spaţii, pentru Facultatea de Teologie dar şi pentru Liceul Seminarial. Editura Viaţa Creştină a rămas fără sediu după ultimele reorganizări provocate de obligaţia cedării unui spaţiu din Episcopie.
„Am solicitat mai puternic spaţiile care ne aparţin – spaţiile de la Liceul George Coşbuc, care ne-au fost retrocedate prin Comisia Centrală de la Bucureşti, dar cu acel edificiu Primăria a deschis un proces care este în curs. Liceul nostru în prezent funcţionează într-o clădire în care există alte două licee, în condiţii improprii pregătirii viitorilor seminarişti”, a subliniat PS Florentin. Tot la capitolul probleme s-a adus la cunoştinţă credincioşilor că ajutorul statului pentru salariile preoţilor a devenit mai mult simbolic, drept pentru care acestea trebuie asigurate în cea mai mare parte din fonduri proprii. Pentru prima oară din acest an parohiile greco-catolice din această Eparhie, în funcţie de numărul de credincioşi, contribuie lunar la Episcopie pentru salariile clericilor. Legat de clerici Episcopul de Cluj-Gherla a semnalat scăderea vocaţiilor, atât la preoţie cât şi la călugărie. „Actualmente sunt 35 de seminarişti în 4 ani de studii şi în anul propedeutic – numărul cel mai redus din 1990 până în prezent.”
