Recapitulare: Octombrie 2007
25.01.2008, --- (Catholica) - După cum era de aşteptat, cele mai de interes ştiri din luna octombrie a anului trecut au fost cele privitoare la numirea a doi noi Episcopi greco-catolici. La 27 octombrie Sinodul Episcopilor anunţa numirea părintelui Mihai Frăţilă ca Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, cu sediu la Bucureşti, şi a părintelui Vasile Bizău ca Episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore, cu sediu la Blaj. Al doilea pol de atenţie în acea lună l-a constituit reuniunea comisiei internaţionale de dialog teologic dintre Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe (delegaţia rusă părăsind lucrările încă de la început). În fine, octombrie a fost şi luna în care Nunţiul din România şi Republica Moldova, IPS Jean-Claude Perisset, a fost transferat de Papa Benedict în Germania, tot ca Nunţiu.
În duminica a XXVIII-a de peste an, Papa a vorbit despre pasajul evanghelic cu vindecarea leproşilor. Să ne amintim câteva din cuvintele sale: „Vindecarea completă şi radicală este mântuirea. […] Mântuirea este mult mai mult decât sănătatea: este de fapt o viaţă nouă, deplină, definitivă. În afară de aceasta, aici Isus, ca şi în alte împrejurări, pronunţă expresia: `Credinţa ta te-a mântuit`. Credinţa salvează omul restabilindu-l în relaţia sa profundă cu Dumnezeu, cu sine însuşi şi cu alţii: iar credinţa se exprimă în recunoştinţă. Acela care, precum samariteanul vindecat, ştie să mulţumească, dovedeşte că nu consideră totul ca fiind cuvenit lui, ci ca un dar care, chiar şi atunci când vine prin oameni sau prin natură, provine de fapt de la Dumnezeu. Credinţa presupune deci deschiderea omului spre harul Domnului: a recunoaşte că totul este dar, totul este har. Această comoară este ascunsă într-un mic cuvânt: mulţumesc!”
Iată lista celor mai citite ştiri în 2007 din octombrie 2007:
- Biografia pr. Vasile Bizău, Episcop numit
- Doi noi Episcopi greco-catolici (comunicat)
- Biografia pr. Mihai Frăţilă, Episcop numit
- Silueta Papei Ioan Paul al II-lea?
- Nunţiul din România transferat în Germania
- Delegaţia rusă părăseşte dialogul teologic cu catolicii
- Întrunire a Sinodului BRU (comunicat de presă)
- Lista Cardinalilor: nume aşteptate şi câteva surprize
- Nunţiul Apostolic primit de preşedintele Băsescu
- Inaugurarea studiourilor de radio şi televiziune Trinitas
- Ortodocşii şi catolicii sunt aliaţi, nu duşmani
- Nunţiul Apostolic şi-a luat la revedere de la credincioşii greco-catolici
- Apelul musulmanilor către creştini
- Poziţia rusă despre primat supusă studiului
- Adevărul despre Templieri publicat de Vatican
- Ameninţări cu moartea la adresa Papei
- Reacţii germane la numirea Nunţiului Perisset
- Sfântul Scaun l-a suspendat pe Mons. Tommaso Stenico
- Acuze grave ale Patriarhiei ortodoxe ruse
- Creştinii trebuie să fie misionari în locurile în care trăiesc
