Comemorarea lui Iuliu Maniu la Blaj
04.02.2008, Blaj (Catholica) - Duminică, 3 februarie, în Catedrala Arhiepiscopală Sfânta Treime” din Blaj, după celebrarea Sfintei Liturghii, s-a oficiat o slujbă de pomenire la împlinirea a 55 de ani de la adormirea în Domnul a lui Iuliu Maniu, marele bărbat al Neamului românesc şi fiu al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Rugăciunile pentru odihna sufletului celui ce a fost unul dintre principalii artizani ai unirii tuturor românilor au fost înălţate către Dumnezeu de Preafericirea Sa Arhiepiscopul Major Lucian, Preasfinţia Sa Episcopul Vasile, dimpreună cu preoţii din Blaj.
În cuvântul adresat credincioşilor cu această ocazie, Întâistătătorul Bisericii Române Unite, amintind că Iuliu Maniu, după terminarea studiilor de drept la Universităţile din Cluj, Bucureşti şi Viena, după anul 1896, a activat pentru ceva vreme ca avocat al Mitropoliei Blajului, spunea: „La data de 5 februarie se împlinesc 55 de ani de când, datorită necompromisului cu orânduirea materialist-atee instaurată în ţara noastră, a trebuit să înfrunte ani grei de închisoare, încheindu-şi firul vieţii pământene în penitenciarul din Sighet, iar mormântul – groapă comună aflându-se în Cimitirul săracilor din Sighet. Această rugăciune comemorativă a Bisericii trece dincolo de orice limită sau interes de partid, dincolo de orice nuanţă propagandistică, ea exprimând credinţa neclintită că Dumnezeul milei se îndură de sufletul lui, aşezându-l acolo unde alţi oameni demni şi prelaţi mărturisitori odihnesc şi se bucură de strălucirea feţei Sale (…) Patriotismul său şi tot binele imens pe care l-a făcut neamului nostru i-a `meritat` condamnarea la moarte pe viaţă: şase ani de umiliri şi suferinţe în închisorile comuniste. Fie ca jertfa vieţii lui, precum şi a altor vrednici eroi şi martiri ai Bisericii şi ai Neamului, să rodească acum şi în viitor, pentru că lumea are nevoie de oameni vrednici, plini de credinţă şi apostoli ai adevărului şi ai binelui. Să se odihnească în pace!”