Ziua Persoanelor Consacrate la Iaşi
04.02.2008, Iaşi (Catholica) - Persoanele consacrate din zona Iaşi au celebrat cea de-a XII-a Zi Mondială a Persoanelor Consacrate în ziua de 2 februarie 2008, sărbătoarea Întâmpinarea Domnului, în Catedrala din Iaşi. Celebrarea a început la ora 10.00 cu Sfânta Liturghie în Catedrala nouă, prezidată de PS Petru Gherghel, alături de Excelenţa sa aflându-se PS Aurel Percă şi opt preoţi. Persoanele consacrate au participat în număr foarte mare, lor alăturându-se şi numeroşi credincioşi laici, notează Ercis.ro.
Începutul Sfintei Liturghii a fost marcat de sfinţirea lumânărilor, fiind invocată puterea Duhului Sfânt care să sfinţească şi să întărească pe toţi cei care le vor menţine aprinse. A urmat procesiunea către altar. La predică, PS Petru a ilustrat mai întâi etapele istorice ale celebrării Întâmpinării Domnului. Apoi, vorbind despre Isus, cel dintâi consacrat, PS Petru a transmis tuturor celor prezenţi că în Isus găsesc modelul şi îndemnul la aşteptările şi căutările lor. Adresându-se persoanelor consacrate, PS Gherghel le-a spus să se bucure de ziua lor, să se apropie de Cristos, lumina lumii, şi să se lase cuprinse de flacăra credinţei şi a speranţei pe care Cristos însuşi le-a încredinţat-o.
După Liturghie, persoanele consacrate au continuat cu un moment de lucru în echipă reflectând pe tema „Spre o Biserica de comuniune”, unde au încercat să evalueze pastoraţia zonală în care se află. Au meditat în acest sens la misiunea lor, aceea de a conlucra pentru ca Biserica locală, comunitate de comunităţi, să trăiască şi să arate din ce în ce mai mult ca o Biserică de comuniune. La ora 15.00, în Catedrala veche a avut loc un moment de adoraţie, prin care a fost încheiată Ziua Persoanelor Consacrate la Iaşi. Pe situl Ercis.ro se găseşte textul predicii PS Petru, precum şi numerose fotografii de la eveniment.
