Liderul provinciei Kosovo s-a întâlnit cu Papa Benedict
05.02.2008, Vatican (Catholica) - tâlnirea dintre Papa Benedict al XVI-lea şi preşedintele Fatmir Sejdiu nu reflectă vreo schimbare în poziţia Sfântului Scaun privitoare la statutul juridic al provinciei Kosovo, afirmă Vaticanul într-un comunicat dat după întâlnirea oficială dintre cei doi, care a avut loc sâmbăta trecută. „Sfântul Părinte l-a primit astăzi în audienţă pe Fatmir Sejdiu, preşedinte al Kosovo, în primul rând pentru a-şi exprima apropierea faţă de întreaga populaţie a acestui ţinut, unde creştinii sunt prezenţi încă din primele secole”, se spune în comunicat. „Actualmente Biserica Catolică are aproximativ 65.000 de credincioşi şi desfăşoară servicii importante – în special în domeniul sănătăţii şi educaţiei – pentru toţi locuitorii, indiferent de provenienţa lor etnică sau religioasă.”
Textul continuă: „Întâlnirea a slujit şi ca ocazie ca Sfântul Părinte să afle informaţii despre situaţia actuală şi despre perspectivele de viitor. Audienţa în cadrul căreia a fost primită cea mai înaltă autoritate instituţională a actualei provincii autonome a Serbiei, administrată de Naţiunile Unite în conformitate cu termenii rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate, nu reprezintă vreo schimbare a poziţiei Sfântului Scaun vizavi de statutul juridic al provinciei. Cât priveşte orice posibilă declarare a independenţei provinciei Kosovo, Sfântul Scaun va urmări evoluţia lucrurilor cu o atenţie specială şi în evaluarea pe care o va face va ţine cont de poziţia comunităţii internaţionale.” Comunicatul mai spune că „Sfântul Scaun profită de orice ocazie pentru a-i invita pe toţi la reconciliere, justiţie şi pace. În acest caz, Biserica reiterează ceea ce Sfântul Părinte a spus corpurilor diplomatice la 7 ianuarie 2008, când şi-a exprimat speranţa că respectarea drepturilor celor care trăiesc în Kosovo vor fi respectate, că ameninţarea violenţei poate fi pe veci alungată şi că stabilitatea europeană va fi întărită.” Kosovo afirmă că îşi va declara în curând independenţa.