Părinţii francezi pot da nume fetuşilor lor
13.02.2008, Paris (Catholica) - Curtea Supremă din Franţa a stabilit că părinţii bebeluşilor avortaţi spontan sau născuţi morţi pot înregistra un nume pentru copil, indiferent care a fost stadiul de dezvoltare a acestuia în momentul pierderii sarcinii sau al naşterii, relatează AFP. Înainte de recenta reglementare, părinţii din Franţa puteau înregistra un nume pentru aceşti bebeluşi doar după săptămâna a 22-a de sarcină, sau dacă ei cântăreau peste 500g. Această nouă reglementare le dă părinţilor dreptul de a cere trupul copilului lor, care, până acum, era incinerat de spital alături de ţesuturile reziduale. De asemenea, permite mamelor care au pierdut o sarcină sau ai căror copii s-au născut morţi să ceară concediu de maternitate.
Potrivit relatării AFP, reglementarea a provocat o furtună în dezbaterea cu privire la problema avortului în Franţa. Activiştii pro-avort susţin că reglementarea dă activiştilor pro-life un argument puternic emoţional pentru umanitatea copilului, arătând că un fetus în orice stadiu de dezvoltare are dreptul la un nume. „Un fetus este viabil doar după 26 de săptămâni”, a afirmat Chantal Birman, din partea unui grup pro-avort numit ANCIC. „Trebuie să se ţină cont de calendarul sarcinii”. Ea a spus că decizia curţii va constitui un pas înapoi în disponibilitatea avortului care a avut loc în Europa în ultimele câteva luni.
Cu toate acestea, în cercurile medicale se recunoaşte tot mai mult faptul că o pierdere de sarcină sau naşterea unui copil mort pot fi experienţe extrem de traumatice deopotrivă pentru mame şi taţi, care se poate să fi dezvoltat o profundă legătură emoţională cu copilul lor nenăscut. „Procesul de doliu poate fi lung şi în singurătate”, se arată pe situl web Helping After Neonatal Death (HAND). „După moartea unui bebeluş, în general este nevoie de douăsprezece până la douăzeci şi patru de luni doar pentru a-ţi reveni”. Mulţi părinţi au descoperit că procesul de doliu i-a ajutat semnificativ prin faptul de a da un nume copilului lor. „A da bebeluşului un nume şi a-l boteza sau binecuvânta… constituie pentru noi modalităţi de a recunoaşte realitatea vieţii care a venit şi a trecut atât de repede”, se arată pe situl HAND.
