Vizita în Cuba va fi eclezială, nu politică
20.02.2008, Vatican (Catholica) - Cardinalul Tarcisio Bertone, secretarul de stat al Vaticanului, a explicat că vizita lui în Cuba nu va avea caracter politic, ci eclezial. Întâmplarea a făcut ca în ziua în care în cotidianul oficial „Gramma” Fidel Castro a anunţat că nu va accepta – din motive de vârstă şi de sănătate – funcţia de Preşedinte al Consiliului de Stat şi de Comandant Suprem, cel mai strâns colaborator al Papei a explicat într-un interviu acordat cotidianului Avvenire motivaţiile călătoriei sale pastorale. Conform programului anunţat în ziua de luni, 18 februarie 2008, Cardinalul va vizita Cuba în perioada 21-26 februarie pentru a celebra a zecea aniversare a călătoriei apostolice a Papei Ioan Paul al II-lea în această insulă din Caraibe.
În interviu, Cardinalul Bertone a explicat că este natural ca secretarul de stat să meargă „în misiune” în diferite părţi ale lumii. „Îmi concep activitatea nu în cheie geopolitică, ci eclezială. Şi această călătorie nu face excepţie, la fel ca aceea pe care o voi face la puţin timp după aceea, în Armenia şi Azerbaidjan. În Cuba voi vizita înainte de toate Biserica locală, care, în ciuda cunoscutelor dificultăţi, se bucură de o mare vitalitate. Evident, vizita se desfăşoară la invitaţia călduroasă din partea autorităţilor civile, pe lângă cea a Conferinţei Episcopale”. Referitor la relaţiile între Cuba şi Sfântul Scaun, Cardinalul a declarat că acum sunt „relativ bune, după cum este recunoscut de ambele părţi”. „Nimeni nu neagă că în trecut au existat dificultăţi. Trebuie să amintim însă că, spre deosebire de alte cazuri analoage, între Cuba şi Sfântul Scaun nu a existat niciodată o ruptură a raporturilor diplomatice… La fel trebuie amintit că Sfântul Scaun s-a bucurat întotdeauna de cuvenita libertate în alegerea propriilor păstori”.
Cardinalul Bertone a mai vizitat Cuba în octombrie 2005, ca Arhiepiscop de Genova, şi a fost primit de Fidel Castro. Cu acea ocazie, a arătat el, „preşedintele a fost cel care a cerut să mă întâlnească. A fost o discuţie foarte lungă. Am vorbit despre multe teme. Despre foametea şi sărăcia răspândite în lume, şi despre necesitatea unei mai mari solidarităţi între popoare şi guverne. S-a vorbit şi despre războaiele în desfăşurare”. „Am fost impresionat de felul în care Fidel Castro a vorbit despre Papa Benedict al XVI-lea: `Este un Papă care îmi place – mi-a spus -, este un om bun, mi-am dat seama de îndată de acest lucru privind chipul lui, chipul unui înger`. Fidel Castro mi-a cerut apoi să îl invit şi pe Papa să viziteze Cuba. Până acum nu a fost posibil. În viitor vom vedea”. Castro a cerut atunci să fie beatificat Karol Wojtyla, „comparând figura Papei Ioan Paul al II-lea cu aceea a Maicii Tereza de Calcutta”, a dezvăluit Cardinalul Bertone.
Acea călătorie a fost criticată, şi în mediul eclezial, pentru că după părerea unora Cardinalul a părut prea îngăduitor faţă de „el lider maximo”. „Evident cu Castro am vorbit, la modul cuvenit, despre raporturile cu Biserica locală şi despre bunii ei Episcopi. Şi trebuie să adaug că la o lună după vizita mea, Episcopii locali şi Nunţiul au fost primiţi de preşedinte pentru o lungă discuţie. De mult timp nu se mai întâmplase acest lucru”. Cardinalul a explicat că pentru moment nu a fost stabilită vreo posibilă întâlnire nici cu Fidel Castro nici cu fratele lui, Raul, care exercită interimar funcţia de preşedinte al statului. „Până acum a fost prevăzută de ministerul de externe o primire oficială şi este fixată deja o întâlnire de lucru cu o delegaţie a guvernului. Pentru restul se va vedea în timpul şederii acolo”, a concluzionat el.
