Papa le spune tinerilor să nu îşi vândă sufletele
15.03.2008, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea le-a spus tinerilor să se păzească de posibilitatea de a-şi vinde sau pierde umanitatea, şi i-a încurajat în schimb să fie deschişi faţă de Duhul Sfânt. Sfântul Părinte a prezidat joi, 13 martie 2008, o liturgie penitenţială cu tinerii din Roma, în pregătire pentru a 23-a Zi Mondială a Tineretului. Papa s-a alăturat sutelor de alţi preoţi pentru a asculta spovezile tinerilor. Predica Pontifului a fost tradusă de pr. Mihai Pătraşcu, publicată pe Ercis.ro şi transmisă de Catolica.ro în ediţie specială. „Începutul existenţei creştine”, le-a spus Papa tinerilor, „este întâlnirea cu un eveniment, cu o Persoană, care dă viaţă unui nou orizont şi cu aceasta direcţia decisivă. Tocmai pentru a favoriza această întâlnire vreţi să vă deschideţi inimile voastre lui Dumnezeu, mărturisind păcatele voastre şi primind, prin acţiunea Duhului Sfânt şi prin slujirea Bisericii, iertarea şi pacea”.
„În felul acesta se face spaţiu prezenţei Duhului Sfânt în noi, a treia Persoană a Preasfintei Treimi care este `sufletul` şi `respiraţia vitală` a vieţii creştine: Duhul ne face capabili `de a maturiza o înţelegere a lui Isus tot mai aprofundată şi bucuroasă şi, în acelaşi timp, de a realiza o actualizare eficace a Evangheliei`”. Pontiful a reamintit una dintre predicile lui de Rusalii pe când era Arhiepiscop de Munchen şi Freising, inspirată de filmul „Seelenwanderung” (Metempsihoza), în care unul dintre personaje îşi vinde sufletul în schimbul succesului lumesc: „Din momentul în care s-a descotorosit de sufletul său nu a mai avut stimă şi nici omenie… demonstrând în manieră impresionantă că în spatele faţadei succesului se ascunde adesea o existenţă goală”.
„Fiinţa umană nu poate să arunce literalmente propriul suflet, din moment ce sufletul îl face persoană. […] Şi totuşi are posibilitatea înspăimântătoare de a fi inuman, de a rămâne persoană vânzând şi pierzând în acelaşi timp propria umanitate. Distanţa dintre persoana umană şi fiinţa inumană este imensă, şi totuşi nu se poate demonstra; este lucrul realmente esenţial, şi totuşi este aparent lipsit de importanţă”. Tot astfel, a continuat Papa Benedict al XVI-lea, Duhul Sfânt nu poate fi văzut cu ochii exteriori. „Dacă pătrunde în persoană, sau nu, nu se poate vedea şi nici demonstra; dar asta schimbă şi reînnoieşte toată perspectiva existenţei umane. Duhul Sfânt nu schimbă situaţiile exterioare ale vieţii, ci pe cele interioare.
„Să ne pregătim deci”, a spus Papa, „cu o sinceră cercetare a cugetului, ca să ne prezentăm la cei cărora Cristos le-a încredinţat slujirea împăcării. […] Astfel vom experimenta adevărata bucurie: aceea care derivă din milostivirea lui Dumnezeu, se revarsă în inimile noastre şi ne reconciliază cu El… Deveniţi purtători ai acestei bucurii care vine din primirea darurilor Duhului Sfânt, dând în viaţa voastră mărturia roadelor Duhului”. Sfântul Părinte a continuat: „Amintiţi-vă mereu că sunteţi `templul Duhului`; lăsaţi ca El să locuiască în voi şi ascultaţi cu docilitate de indicaţiile lui, pentru a aduce contribuţia voastră la edificarea Bisericii şi a discerne la ce tip de vocaţie vă cheamă Domnul. Şi astăzi lumea are nevoie de preoţi, de bărbaţi şi femei consacraţi, de perechi de soţi creştini… Fiţi generoşi, lăsaţi-vă ajutaţi prin recurgerea la sacramentul spovezii şi la practicarea direcţiunii spirituale în drumul vostru de creştini coerenţi”.

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea