Adunarea Generală ASTRU Eparhial Lugoj (comunicat)
16.03.2008, Lugoj (Catholica) - Sâmbătă, 15martie 2008, s-a reunit la sediul Episcopiei greco-catolice de Lugoj Adunarea Generală ASTRU eparhial (Asociaţia Tineretului Român Unit, greco-catolic din Eparhia de Lugoj). Au participat reprezentanţii grupurilor parohiale ASTRU ce compun Asociaţia eparhială: grupul parohial ASTRU Arad, grupul parohial ASTRU Cugir, grupul parohial ASTRU Lugoj, grupul parohial ASTRU Orăştie, grupul parohial ASTRU „Sf. Iosif” Timişoara şi grupul parohial ASTRU „Regina Păcii” Timişoara. Delegaţii grupurilor parohiale au venit însoţiţi de asistenţii spirituali locali. Adunarea Generală a debutat cu un moment de rugăciune şi un salut rostite de ES Mons. Alexandru Mesian, Episcopul greco-catolic de Lugoj. În salutul său Episcopul eparhial – şi Preşedinte de onoare al Asociaţiei – a dorit să sublinieze importanţa apostolatului laic în rândul tinerilor şi aportul ASTRU, încurajând atât Asociaţia eparhială cât şi grupurile parohiale ce o compun.
Pr. drd. Coriolan C. Mureşan, Vicarul Judecătoresc al Eparhiei de Lugoj şi Asistentul spiritual al ASTRU eparhial, le-a vorbit celor prezenţi despre identitatea unui astrist, despre vocaţia apostolatului laic, despre importanţa Asociaţiilor de tip Acţiune catolică, cum este şi ASTRU, în viaţa Bisericii şi despre Decretul „Apostolicam Actuositatem” al Conciliului Vatican II ce vorbeşte la nr. 20 despre Acţiunea Catolică. Asistentul spiritual eparhial i-a încurajat pe tinerii laici şi pe preoţii prezenţi să întărească grupurile parohiale ASTRU, astfel devenind un exemplu şi pentru alte parohii. De asemenea a subliniat necesitatea colaborării strânse cu AGRU la nivel eparhial şi parohial. Raimondo-Mario Rupp, care a asigurat timp de 2 ani preşedinţia ASTRU eparhial Lugoj, a vorbit celor prezenţi despre pregătirea Adunării Generale şi despre probleme organizatorice.
După un moment de prezentare a delegaţilor şi a activităţii grupurilor parohiale s-a discutat noul Statut, ce a fost votat în unanimitate de grupurile parohiale. Statutul va fi supus confirmării Episcopului eparhial. Un alt moment important a fost cel al alegerii laicilor din noul Consiliu de coordonare eparhial. În urma votului cei 5 noi membri laici ai Consiliului sunt: Horia Bursaş – Preşedinte, din grupul parohial Orăştie; Horaţiu Dărăbuş – Vicepreşedinte, din grupul parohial „Sf. Iosif” Timişoara; Costel Borhan – Vicepreşedinte, din grupul parohial Lugoj; Ana Maria Borhan – Secretar, din grupul parohial Lugoj; Ionela Florescu – Trezorier, din grupul parohial Arad. Cei 5 vor face parte împreună cu Asistentul spiritual eparhial din Consiliul de coordonare eparhial până în 2010.
Adunarea eparhială a reafirmat dorinţa aderării la ACRO, motiv pentru care s-a constituit un grup de lucru care a pregătit dosarul de aderare. Un al doilea grup de lucru s-a ocupat de pregătirea calendarului activităţilor pe 2008 precum şi a obiectivelor pe anul asociativ 2008-2009. Se va pune mult accent în perioada următoare pe întărirea grupurilor parohiale ASTRU din Eparhie, pe formarea animatorilor/formatorilor şi a responsabililor precum şi pe sprijinirea unor grupe parohiale ASTRU şi în parohii unde încă nu sunt. Adunarea generală s-a încheiat cu un moment de rugăciune condus de ES Mons. Episcop Alexandru Mesian în capela Episcopiei, la final Episcopul eparhial încurajându-i iarăşi pe tineri în apostolatul laic şi în dezvoltarea Asociaţiei. Toţi cei prezenţi au servit apoi prânzul împreună cu Episcopul eparhial. ASTRU eparhial Lugoj a intrat într-o nouă fază a istoriei sale.