Noul ambasador grec la Papa
17.03.2008, Vatican (Catholica) - Papa Benedict a declarat că speră că Europa va redescoperi valorile pe care continentul le-a moştenit de la cultura elenistă. Afirmaţia a fost făcută sâmbătă, când Sfântul Părinte a primit scrisorile de acreditare ale lui Miltiadis Hiskakis, noul ambasador al Greciei la Sfântul Scaun. Prima parte a discursului adresat în limba engleză s-a referit la calea spre unitatea creştină şi la progresele înregistrate privitor la relaţiile dintre catolici şi ortodocşi. Papa a amintit în special de „eforturile valoroase” depuse de Arhiepiscopul Christodoulos, recent decedat, „pentru repararea distanţei dintre creştinii din răsărit şi cei din apus”. A asigurat apoi de rugăciunile sale pentru succesorul liderului ortodox grec decedat, Arhiepiscopul Ieronim, „pentru o slujire rodnică şi sănătate îndelungă”.
După ce a asigurat de ardoarea sa „pentru a lucra împreună pe drumul ce conduce spre unitatea creştină”, Sfântul Părinte a amintit că „onestitatea şi adevărul trebuie să fie cerute de la toate părţile dacă se doreşte abordarea eficientă a întrebărilor născute din acest dialog”. Referindu-se la apropiatul Jubileu ce marchează două mii de ani de la naşterea Sf. Paul, Papa a spus că acesta „va fi o ocazie fericită pentru intensificarea legăturilor ecumenice. […] Acest strălucit Apostol al Neamurilor şi-a dedicat întreaga sa energie predicării înţelepciunii Crucii lui Cristos în mijlocul poporului grec, format de foarte sofisticata cultură elenistă. Schimbul vibrant dintre cultura elenistă şi creştinism a permis primei să fie transformată de învăţătura creştină şi celei de-a doua să fie îmbogăţită de limba şi filosofie greacă. […] Chiar şi astăzi, vizitatorii Atenei pot să contemple cuvintele lui Paul – gravate pe un monument deasupra Areopagului – pe care le-a proclamat învăţaţilor cetăţeni ai polis-ului. A vorbit despre un Dumnezeu în care `trăim şi ne mişcăm şi suntem`.”
Papa Benedict i-a mulţumit ambasadorului „pentru asigurările că guvernul va rezolva problemele administrative ce privesc Biserica Catolică din ţara Dvs. Printre acestea, problema statutului juridic este de o importanţă specială. Credincioşii catolici, deşi puţini la număr, privesc cu optimism spre un rezultat favorabil al acestor deliberări. Atunci când liderii religioşi şi autorităţile civile conlucrează la formularea unei legislaţii corecte privind viaţa comunităţilor locale ecleziale, câştigă bunăstarea spirituală a credincioşilor şi binele întregii societăţi.”

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea