Bucuria învierii lui Isus implică misiunea
18.03.2008, Ierusalim (Catholica) - Cristos cel înviat aduce bucurie şi pace unei lumi lovite de conflicte, dar aduce de asemenea o misiune, afirmă treisprezece lideri creştini de la Ierusalim, catolici, ortodocşi şi protestanţi, într-un mesaj tradiţional de Paşti din Ierusalim. „Nu subestimăm greutăţile atât de multor credincioşi ai noştri astăzi din cauza violenţei continue şi a actelor de terorism care îi înconjoară, ale căror victime suntem cu toţii, pe Malul de Vest, în Gaza şi în societatea israeliană”, au scris liderii. „Cu toate acestea, Domnul înviat ne aminteşte şi ne spune că avem un rol, şi trebuie să schimbăm situaţia prezentă, prin puterea pe care ne-o dă El nouă”.
Liderii creştini amintesc că după Răstignire, apostolii erau cuprinşi de teamă. Cu toate acestea, „teama, slăbiciunea şi uşile închise nu l-au putut ţine pe Isus departe de discipolii Săi… atunci sau acum! El le-a apărut glorios şi a reînnoit credinţa lor”, au scris ei. „El le arată mâinile şi coasta Sa pentru a-i convinge de identitatea Sa ca acela care a fost răstignit recent. Aşadar temerile şi îndoielile lor sunt înlocuite de bucurie. Şi noi astăzi trăim în teamă şi confuzie. Şi noi avem nevoie să îl vedem pe Domnul înviat, pentru a îndepărta confuzia şi teama datorate la tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi în noi, pentru a înlocui teama şi neliniştea noastră cu pace şi bucurie”.
Mesajul Paştelui este mai mult decât despre bucurie şi pace: „Noua bucurie este o misiune pe care apostolii trebuie să o ducă în lume. Isus îi trimite în întreaga lume tulburată. Spunându-le discipolilor Săi despre puterea spirituală pe care le-o dă, Isus arată apoi clar că Biserica are o funcţie specifică în lume, de a explica şi convinge oamenii că au responsabilitatea de a-şi mărturisi păcatele”. Liderii creştini au spus că acest mesaj îl aduc ei în pământul naşterii lui Cristos. „Trebuie să le spunem oamenilor că actuala situaţie în care trăiesc este parte a păcatului lumii, dar trebuie de asemenea să fie parte a noii puteri date nouă de Domnul înviat. Astfel îi invităm la pocăinţă, la a admite implicarea lor în păcatul lumii, la a fi iertaţi şi la a fi capabili să vadă căile drepte care conduc la securitate şi pace”.