Papa vorbeşte despre esenţa preoţiei: slujirea
20.03.2008, Vatican (Catholica) - Esenţa ministerului preoţesc este slujirea, a spus Papa Benedict al XVI-lea, încurajându-i pe preoţi să îşi înnoiască „da”-ul spus chemării lui Dumnezeu. Aproximativ 1.600 de preoţi, pe lângă numeroşi Cardinali şi Episcopi, s-au aflat astăzi alături de Pontif în Bazilica San Pietro, la Liturghia Crismei, pentru a-şi înnoi promisiunile făcute în ziua hirotonirii.
Conform Vechiului Testament, a explicat Sfântul Părinte, există două sarcini care definesc esenţa ministerului preoţesc: prezenţa în faţa Domnului şi slujirea. „A sta înaintea Domnului presupune întotdeauna, în modul cel mai profund, şi a lua asupra Sa problemele oamenilor şi a le prezenta în faţa Domnului, care la rândul Său, ne-a luat asupra Sa pe noi toţi în faţa Tatălui. […] Cultul pe care Cristos l-a adus Tatălui a fost dăruirea de sine până la sfârşit pentru oameni. În acest cult, în această slujire trebuie să se insereze preotul.” Cuvântul „slujire”, în multiplele lui dimensiuni, implică „celebrarea corectă a liturgiei şi a sacramentelor în general”, a afirmat Pontiful.
Papa a continuat afirmând că o atitudine de slujire implică faptul că preotul trebuie să fie mereu deschis la învăţare: să înveţe să se roage, „în moduri noi şi mereu mai profunde”, şi să înveţe să îl cunoască pe Domnul pentru ca predicarea lui să devină eficientă. „În acest sens, `a sluji` înseamnă apropiere, cere familiaritate”, a spus Papa. Această familiaritate implică şi un pericol: sacrul, cu care preotul vine în constant contact, devine rutină. „Condiţionaţi de toate obişnuinţele, nu mai percepem faptul mare, nou, surprinzător, că El este prezent, ne vorbeşte, să dăruieşte nouă. Împotriva acestei obişnuinţe faţă de realitatea extraordinară, împotriva indiferenţei inimii trebuie să luptăm fără încetare, recunoscând mereu din nou insuficienţa noastră şi harul care stă în faptul că El se încredinţează astfel în mâinile noastre.”
A sluji înseamnă şi ascultare, a continuat Episcopul Romei: „Slujitorul stă sub cuvântul: Nu voinţa mea, ci a ta să se facă. […] Ispita umanităţii este întotdeauna aceea de a voi să fie total autonomă, de a urma numai propria voinţă şi de a considera că numai în acest fel noi vom fi liberi; că numai printr-o asemenea libertate fără limite omul ar fi complet om. Dar chiar în acest fel ne punem împotriva adevărului.” Suntem cu adevărat liberi doar dacă „împărtăşim libertatea noastră cu ceilalţi”. „Ascultarea noastră înseamnă să credem împreună cu Biserica, să gândim şi să vorbim cu Biserica, să slujim împreună cu ea. Intră în acest aspect şi ceea ce Isus a prezis lui Petru: vei fi dus unde nu vei voi.”
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
