Cardinalul Martino: Voiam să învăţ limba română
16.04.2008, Iaşi (Catholica) - Aflându-se la Iaşi ca participant la simpozionul „Omul şi piaţa”, găzduit în zilele de 16 şi 17 aprilie 2008 de Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, Cardinalul Renato Raffaele Martino, prefect al Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, a ţinut în prima zi conferinţa: „Compendiul de doctrină socială şi provocările lumii de azi”. După conferinţă, Eminenţa sa a avut amabilitatea de a acorda un interviu pr. Cornel Cadar, pentru Ercis.ro.
– Anul trecut (20 iunie 2007) aţi celebrat 50 de ani de preoţie. Ce înseamnă pentru Eminenţa voastră 50 de ani de preoţie?
– Am celebrat până acum, împreună cu cea de azi, 19.284 de Liturghii. Eu le număr în toate zilele. Deci cei 50 de ani de preoţie reprezintă o bucurie… Fiecare Liturghie pe care o celebrez este un dar minunat. Cu aceasta spun că dacă un preot s-ar limita doar la a celebra Liturghia, el şi-a îndeplinit deja misiunea. Fireşte că preotul, tocmai în virtutea Liturghiei pe care o celebrează, încearcă să facă şi altele…
– Puteţi să ne destăinuiţi cum a fost începutul vocaţiei dv.?
– Voiam să devin misionar iezuit. Însă când a trebuit să intru în seminar, sănătatea mea era foarte precară. Medicii m-au sfătuit să evit activitatea fizică împovărătoare. Am ales să devin preot diecezan. Oricum, îmi amintesc din copilărie cum doamna care m-a învăţat catehismul a insuflat în mine această iubire pentru misiuni pe care apoi, în timpul vieţii, am concretizat-o în diverse modalităţi: ajutând misionarii, ajutând operele din misiuni, dar nu cu o implicare directă.
– Coordonaţi două dicasterii la Vatican…
– Consiliul Pontifical pentru Justiţie şi Pace de la 1 octombrie 2002 şi Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor de la 11 martie 2006… Sunt două responsabilităţi.
– Nu este dificil să coordonaţi două dicasterii?
– Sunt singurul Cardinal din Curia Romană care răspunde de două dicasterii. Sper să fiu eliberat măcar de unul. Pentru că am împlinit deja 75 de ani i-am scris Papei scrisoarea de demisie. Sfântul Părinte mi-a răspuns: „Rămâi acolo unde eşti până când îţi voi spune eu”. În ciuda vârstei, călătoresc în continuare prin lume…
– Şi purtaţi mesajul lui Cristos peste tot.
– Da, este ceva foarte frumos. Văd efecte concrete pe care le pot „atinge” deja cu prezenţa mea.
– Sunteţi pentru a treia oară în România. Aţi fost mai întâi în anul 1972…
– Da… în anul 1972, apoi anul trecut la Sibiu, iar acum la Iaşi.
– Cum vedeţi România în această perioadă de timp, mai ales după schimbările prin care a trecut?
– Îmi pare rău că nu vă pot da acest interviu în limba română pentru că aveam dorinţa de a învăţa limba română, chiar de pe vremea când eram tânăr. Îmi cumpărasem cărţi în limba română şi voiam cu adevărat să învăţ această limbă. Lipsa timpului nu mi-a permis să-mi împlinesc acest vis. Văd România ca pe o ţară care îmi este foarte familiară. Când în anul 1972 am venit pentru prima dată şi aveam şi o vârstă mai mică decât acum, m-am împrietenit cu tineri care participau la acea conferinţă a UNESCO. Am păstrat prietenia lor şi ne auzim la telefon, ne vedem din când în când, chiar şi astăzi. Sper să mă întâlnesc cu un prieten care locuieşte la Bucureşti şi acum este profesor universitar. Sper să-l văd mâine când voi merge la Bucureşti. Pentru a spune câtă simpatie am pentru România, mă rog ca această ţară să se poată lansa cât mai repede şi să depăşească problemele actuale.
– În cadrul simpozionului de la Institutul Teologic din Iaşi aţi vorbit despre „Compendiul de doctrină socială şi provocările lumii de azi”. Despre ce provocări este vorba şi care este importanţa Compendiului?
– Eu cred că acest Compendiu de doctrină socială a Bisericii este un răspuns la provocări, mai ales când acestea sunt mari, cum sunt cele din Europa Occidentală: individualismul şi relativismul. Când se spune că este moral tot ceea ce este bun şi este bine pentru mine, pentru individ, atunci aceasta este o respingere a orice altceva care tinde spre solidaritate, fraternitate şi spre sprijinirea fraţilor noştri care sunt în nevoi. Compendiul este important, fireşte, şi atunci când se încearcă să se combată şi să se anihileze viaţa. Gândiţi-vă la toate legile în favoarea avortului… În alte ţări este deja permisă eutanasia, iar acest fapt este tocmai ceea ce Ioan Paul al II-lea numea „cultura morţii”. În schimb, creştinismul este o cultură a vieţii, care apără viaţa din momentul conceperii până la moartea naturală. Aşadar, în acest context al morţii Compendiul este foarte important.
– Un gând sau un îndemn pe care îl consideraţi cel mai important pentru oamenii de astăzi…
– Oamenii de astăzi să se deschidă către civilizaţia vieţii, către civilizaţia iubirii… Adică să iasă din ei înşişi şi să se întoarcă cu faţa spre lume. Această întoarcere cu faţa spre lume înseamnă a „vedea”, a-mi da seama de fratele meu şi de sora mea care stau lângă mine, pentru că au nevoie de solidaritatea mea.
