Ascultarea nu e aşa rea în lumina lui Cristos
20.04.2008, New York (Catholica) - Dacă cuvinte precum „autoritate” sau „ascultare” ating un nerv sensibil, încercaţi să le priviţi din nou în lumina lui Cristos, le-a spus Papa Benedict al XVI-lea celor 58.000 de persoane reunite pe Stadionul Yankee din New York, în ultimul eveniment major al vizitei sale de cinci zile în Statele Unite ale Americii. În discursul adresat participanţilor, Papa a dorit printre altele să sublinieze compatibilitatea dintre libertatea autentică şi ascultare.
Unitatea Bisericii, a spus Papa, este şi apostolică: „Este o unitate vizibilă, cu temelia în Apostolii pe care Cristos i-a ales şi i-a numit ca martori ai învierii Sale, şi este născută din ceea ce Scripturile numesc `ascultarea credinţei`.” Sfântul Părinte a admis că cuvinte precum „autoritate” şi „ascultare”, „să fim sinceri […] nu sunt cuvinte uşor de pronunţat astăzi. Cuvinte ca acestea reprezintă o `piatră de poticnire` pentru mulţi dintre contemporanii noştri, în special într-o societate care pune o mare valoare pe libertatea personală.”
„Şi totuşi, în lumina credinţei noastre în Isus Cristos”, a continuat el, „ajungem să vedem deplina semnificaţie, valoare şi cu adevărat frumuseţe a acestor cuvinte. Evanghelia ne învaţă că adevărata libertate, libertatea copiilor lui Dumnezeu, se găseşte doar în auto-renunţarea, care e parte a misterului iubirii. Doar renunţând la noi înşine, ne spune Domnul, ne vom putea găsi cu adevărat. Adevărata libertate înfloreşte atunci când întoarcem spatele greutăţii păcatului, care ne întunecă percepţia şi ne slăbeşte determinarea, şi atunci când găsim izvorul fericirii noastre în El, cel care este iubirea infinită, libertatea infinită, viaţa infinită.”
La Liturghia de pe Stationul Yankee au fost prezenţi clerici, diaconi, persoane consacrate şi laici reprezentând fiecare Dieceză din Statele Unite. „Prezenţa în jurul acestui altar a Succesorului lui Petru, a fraţilor săi Episcopi şi preoţi, a diaconilor, persoanelor consacrate şi credincioşilor laici din toate cele cincizeci de state ale Uniunii”, a spus Sfântul Părinte, „manifestă cu elocvenţă comuniunea noastră în credinţa catolică ce vine la noi de la Apostoli.”