Papa susţine iniţiativele Congregaţiei pentru Cler
22.04.2008, Vatican (Catholica) - Papa Benedict şi-a exprimat sprijinul pentru o iniţiativă a Congregaţiei pentru Cler ce cheamă la maternitate spirituală pentru preoţi şi Adoraţie Euharistică pentru sfinţirea lor. Sfântul Părinte, care în repetate rânduri a vorbit despre nevoia de preoţi sfinţi în timpul călătoriei sale de săptămâna trecută din Statele Unite, şi-a dat aprobarea pentru acest proiect printr-o scrisoare pe care a transmis-o în numele său secretarul de stat, Cardinalul Tarcisio Bertone.
În scrisoarea trimisă dicasterului, Pontiful îşi exprimă „satisfacerea personală faţă de iniţiativa Congregaţiei pentru Cler, intitulată `Adoraţia Euharistică pentru sfinţirea preoţilor şi maternitatea spirituală`, care actualmente este răspândită în întreaga lume”. În scrisoare se mai spune că Papa este „recunoscător pentru acţiunea bine gândită şi speră că iubirea şi devoţiunea faţă de Domnul Euharistic şi devoţiunea faţă de Maria, Maica lui Cristos, Marele Preot, va putea da o nouă fervoare vieţii şi apostolatului preoţilor.” Papa Benedict a acordat binecuvântarea sa „ca sigiliu al acestei speranţe”, informează Congregaţia într-un material dat publicităţii în această săptămână.
Iniţiativa a fost anunţată la 8 decembrie 2007 de prefectul şi secretarul Congregaţiei, Cardinalul Claudio Hummes şi Arhiepiscopul Mauro Piacenza. Se cere oamenilor de bunăvoinţă să înceapă şi să menţină Adoraţii Euharistice continue pentru preoţi. De asemenea se caută „suflete feminine consacrate” gata să devină mame spirituale pentru preoţi. Situl dicasterului oferă explicaţii şi resurse atât pentru campania de Adoraţie cât şi pentru cele doritoare să devină mame spirituale, după exemplul Fecioarei Maria.