Pelerini ieşeni la Chişinău
23.04.2008, Iaşi (Catholica) - Un grup de 28 de credincioşi din Parohia „Sf. Anton de Padova” din Iaşi a realizat în perioada 19-20 aprilie 2008 o vizită comunităţii romano-catolice din Dieceza de Chişinău. Evenimentul a constituit un puternic imbold pe drumul credinţei în Cristos înviat din morţi. Într-o lume aflată într-un pelerinaj continuu spre Occident, scrie pr. Petru Tamaş pe situl Diecezei de Iaşi, ideea un pelerinaj spre estul Europei este de-a dreptul inedită şi provocatoare. În contextul în care Biserica Romano-Catolică din Republica Moldova resimte din plin efectele unui trecut deloc favorabil, un astfel de pelerinaj constituie un puternic imbold pe drumul credinţei.
Împreună cu părintele vicar Petru Tamaş, cei 28 de pelerini au pornit sâmbătă, 19 aprilie, spre Chişinău. După un prim popas la Centrul Social „Alois Scrosopi”, unde sunt hrăniţi zilnic aproximativ 300 de bătrâni şi săraci şi unde funcţionează o grădiniţă, proiecte de care se îngrijesc Surorile Providenţei, grupul s-a oprit la Stăuceni, o localitate situată la 3 km de Chişinău. Aici au fost primiţi de pr. Klaus, un preot verbit, de origine germană, de mai mulţi ani paroh al acestei comunităţi. Pe lângă impresionantele realizări materiale (biserica, grădiniţa, centrul medical şi centrul pentru boschetari), surprinzător este şi ritmul în care a crescut această comunitate. De la cele trei familii care au solicitat iniţial prezenţa unui preot, numărul familiilor catolice a crescut la câteva zeci, dintre care mulţi sunt poloni sau germani. De altfel în aproape toate comunităţile catolice din Moldova există un mozaic etnic şi lingvistic: români, ruşi, poloni şi germani.
De la Stăuceni pelerinajul a continuat la Creţoaia. Aici, prin devotamentul pr. Andrei Dăscălaşu şi al parohilor precedenţi, comunitatea numără câteva zeci de familii, are o biserică nouă şi o grădiniţă condusă de câteva surori. Duminică dimineaţă pelerinii ieşeni au străbătut străzile şi parcurile din inima capitalei moldave, admirând clădiri impunătoare, edificii religioase şi politice, precum şi multitudinea spaţiilor verzi, o adevărată bogăţie a oraşului. Momentul cu cea mai mare încărcătură emoţională l-a constituit vizitarea Cimitirului „Azov”, la intrare fiind întâmpinaţi de PS Anton Coşa, Episcop de Chişinău. Excelenţa sa este unul dintre primii preoţi români care a venit aici după 1989, în incinta acestui cimitir fiind stabilită şi prima reşedinţă parohială. În condiţii cu totul vitrege, candela credinţei a fost reaprinsă în sufletul multor locuitori ai Basarabiei, care şi-au amintit că părinţii, bunicii sau străbunicii lor au fost catolici şi acum, deşi la o vârstă adultă, au venit ei înşişi să ceară Botezul.
La ora 12.00, în Catedrală, a avut loc Liturghia în limba română, la care pelerinii români au participat alături de credincioşii moldoveni. În cadrul predicii au fost sensibilizaţi asupra identităţii lor de „pietre vii”, cu un rol şi cu o misiune specială în edificiul Bisericii. Catedrala „Providenţa Divină” este la rândul ei martora multor asupriri istorice, fiind pentru mulţi ani transformată în club şi în depozit. Marele mozaic din prezbiteriul bisericii îl are în centru pe Cristos răstignit, spre care se îndreaptă dintr-o parte apostolii, iar dintr-alta toţi înaintaşii moldovenilor. În semn de preţuire şi mulţumire pentru „binecuvântarea” oferită credincioşilor din parohia „Sf. Anton” de a vizita Dieceza de Chişinău, aceştia au oferit o pictură pe pânză, reprezentându-l pe patronul biserici noastre, „Sf. Anton de Padova”, Episcopului de Chişinău, care de altfel poartă numele acestui sfânt.