În memoria episcopului martir Anton Durcovici (comunicat)
14.05.2008, Iaşi (Catholica) - Anul acesta se împlinesc 120 de ani de la naştere şi 60 de ani de la consacrarea ca episcop de Iaşi a Preasfinţitului Anton Durcovici, martor şi mărturisitor al credinţei, născut în anul 1888 şi mort în închisoarea din Sighetu Marmaţiei la 10 decembrie 1951, dându-şi viaţa pentru Biserică şi poporul său.
Episcopia Romano-Catolică de Iaşi marchează această dublă aniversare prin două momente deosebite: vineri, 16 mai, ora 18.00 – un Simpozion omagial în sala sinodală a episcopiei; sâmbătă, 17 mai, ora 11.00 – o sfântă Liturghie pontificală cu participarea nunţiului apostolic, Excelenţa sa Francisco-Javier Lozano, a tuturor episcopilor catolici de ambele rituri din România, a preoţilor din Iaşi şi din dieceză, precum şi a oaspeţilor prezenţi.
La sfârşitul sfintei Liturghii, în catedrala romano-catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi, se va aşeza o urnă cu pământ adus din Sighetu Marmaţiei, locul unde a murit şi a fost înmormântat, fără cruce, episcopul martir şi mărturisitor dr. Anton Durcovici. În acelaşi timp, pe un perete al catedralei se va aşeza şi se va sfinţi o placă de marmură dedicată episcopului martir. La ambele momente vor fi prezenţi toţi episcopii din România, atât romano-catolici cât şi greco-catolici, precum şi nunţiul apostolic, întruniţi la Iaşi în şedinţa de primăvară a Conferinţei Episcopilor din România (15-17 mai).
Anton Durcovici se naşte la 17 mai 1888 în Austria, la Bad Deutsch-Altenburg. În anul 1894 se stabileşte la Iaşi. Între anii 1901 şi 1906 face studiile seminariale la Bucureşti, apoi pleacă la Roma, pentru a-şi completa studiile. Este sfinţit preot la 20 septembrie 1910 în Cetatea Eternă. La 30 octombrie 1947 este numit episcop de Iaşi. La 26 iunie 1949, în timp ce mergea spre Popeşti-Leordeni pentru a administra taina sfântului Mir, este arestat de Securitate. Este bătut şi maltratat la Ministerul de Interne din Bucureşti, dus la Jilava şi apoi la Sighetu Marmaţiei, unde moare în „celula morţii” la 10 decembrie 1951. (Biroul de presă al Diecezei de Iaşi, pr. Cornel Cadar)