LC: Papa Benedict ne conduce înapoi la esenţa creştinismului
29.05.2008, Roma (Catholica) - Cardinalul Georges Cottier a slujit ca teolog al Casei Pontificale timp de 15 ani, sub Papa Ioan Paul al II-lea şi Papa Benedict al XVI-lea. Publicaţia „Inside the Vatican” a publicat un interviu cu Cardinalul Cottier, tradus şi apărut în revista electronică Lumea Catholica. Vă invităm să îl citiţi acolo integral. Aici primele întrebări şi răspunsuri.
– Eminenţă, al treilea an de pontificat al Papei Benedict al XVI-lea a ajuns la sfârşit. În aceşti trei ani, „Papa-teolog” a scris două enciclice: Deus Caritas Est şi Spe Salvi, pe lângă o importantă carte, Isus din Nazaret. În opinia Dvs., de ce a ales Sfântul Părinte să scrie în aceşti primi trei ani de pontificat despre aceste trei teme: iubirea, speranţa şi Isus?
– Papa ştie cât de important este să amintească credincioşilor de esenţa mesajului creştin. De aceea a scris o enciclică despre iubire, cea mai mare dintre cele trei virtuţi teologale, şi o alta despre speranţă; mulţi oameni spun că va scrie şi o a treia enciclică despre credinţă, dar Spe Salvi tratează deja în mod amplu tema credinţei. Toate aceste documente sunt pătrunse de simţul lui Dumnezeu, misterul lui Dumnezeu fiind chiar inima creştinismului. Avem acces la acest mister prin revelaţie: prin viaţa creştină, adică prin practicarea virtuţilor teologale, credinţa, speranţa şi iubirea, a treia fiind mai mare decât toate, după cum spune Sfântul Paul în scrisoarea sa către corinteni (1Corinteni 13). Suntem mereu supuşi riscului de a vedea creştinismul ca subordonat la altceva, de exemplu la morală; există cu siguranţă o etică creştină, dar creştinismul nu poate să fie redus la ea. Este mult mai mult: viaţa cu Dumnezeu. Morala este o consecinţă a trăirii noastre cu Dumnezeu.
Vorbim de dialog, de relaţia Bisericii cu cultura şi politica, dar toate aceste lucruri depind de fapt de viaţa creştină actuală. Dacă ne pierdem identitatea creştină, totul se dărâmă. De aici ideea Papei Benedict al XVI-lea: să ne conducă înapoi la esenţa creştinismului, la întâlnirea omului cu Dumnezeu, Cel care a venit la noi prin Isus Cristos. Credinţa noastră este centrată pe prietenia cu Dumnezeu. Cartea despre Isus este pentru mine de o importanţă majoră. Este o lucrare de-o viaţă, nu o carte pe care Papa Benedict a scris-o în exerciţiul funcţiunii sale actuale.
– Sfântul Părinte a aprobat recent un document al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, intitulat Întrebări şi răspunsuri privind anumite aspecte ale doctrinei Bisericii. De ce este atât de important ca Papa să confirme conţinutul documentului Dominus Iesus, adică faptul că Isus Cristos „a înfiinţat o singură Biserică pe pământ” şi că aceasta „trăieşte în Biserica Catolică”?
– Această temă a fost tratată cu claritate în anul 2000, în instrucţiunea Dominus Jesus. Acest nou document a urmărit să clarifice şi să confirme unele declaraţii în contextul în care există opinii greşite privitor la unde se află cu adevărat Biserica. Unii susţin de exemplu că Biserica reală urmează încă să apară, şi că aceasta se va întâmpla la sfârşitul veacurilor sau atunci când se va reface unitatea creştinilor. Contrar acestor opinii, Biserica lui Cristos există (subsistit) deja în Biserica Catolică.
Ecleziologia trebuie văzută în contextul dezbaterilor ecumenice. Biserica Catolică se vede pe sine ca Biserica lui Cristos. Aceasta nu înseamnă că nu există nimic în afara Bisericii lui Cristos. Există câteva nivele ale dramei separării. Primii care s-au separat au fost fraţii noştri ortodocşi, dar Bisericile Ortodoxe au conservat elementele esenţiale precum succesiunea apostolică şi cele şapte Sacramente. Ele sunt de aceea foarte aproape de noi. Al doilea grup care s-a separat este format de comunităţile născute din Reforma protestantă. Ele nu recunosc cele şapte Sacramente şi există dubii serioase privind succesiunea apostolică, dar au conservat Cuvântul lui Dumnezeu şi Botezul.
Declaraţia importantă din acest document priveşte logica Botezului: nu există un Botez catolic, unul protestant şi unul ortodox, ci un singur Botez, care tinde, drept urmare, spre unitatea catolică. Ştim că avem legături cu fraţii noştri necatolici, dar ne afirmăm în acelaşi timp viziunea noastră despre Biserică. Şi ei trebuie să facă la fel dacă dorim să dialogăm. Este o condiţie esenţială pentru adevăr şi pentru seriozitatea dialogului.
– Se vorbeşte despre două noi documente pontificale: unul despre doctrina socială a Bisericii şi al doilea pe teme de bioetică. De ce simte Biserica nevoia să ia poziţie pe aceste două subiecte?
– A devenit deja o tradiţie ca Papii să scrie documente pe teme sociale. Anul acesta aniversăm 40 de ani de la una dintre cele mai importante enciclice, Populorum Progressio, a Papei Paul al VI-lea (la a 20-a aniversare a acestei enciclice Papa Ioan Paul al II-lea a scris Sollicitudo Rei Socialis). Această aniversare oferă ocazia unei noi exprimări a poziţiei pe această temă. Enormul progres al ştiinţei şi tehnologiei ridică noi probleme etice: este ceea ce Cardinalul Joseph Ratzinger a spus mereu ca prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, iar acum câţiva ani Congregaţia a scris un document despre bioetică – instrucţiunea Donum Vitae. Şi Papa Ioan Paul al II-lea a abordat aceste teme în enciclica sa Evangelium Vitae. Acum aceste documente trebuie aduse la zi, din moment ce de atunci încoace au avut loc noi experimente legate de viaţa umană, altădată de neimaginat. Nu tot ceea ce este posibil tehnic este şi acceptabil moral.
M-aţi întrebat de ce a ales Papa aceste două subiecte. Motivul este că Episcopi, Universităţi teologice, instituţii specializate şi simpli credincioşi cer Sfântului Părinte să răspundă pe subiecte precum acestea două: Papa decide apoi să scrie documente care vor fi valabile pentru întreaga Biserică. Necesitatea lor este evidentă. Cât priveşte primele două enciclice, ele sunt mult mai direct datorate iniţiativei personale a Pontifului.
