Sărbătoarea Sf. Anton de Padova la Dej şi Gherla
17.06.2008, Cluj-Napoca (Catholica) - În fiecare an, în preajma zilei de 13 iunie, sărbătoarea Sfântului Anton, Episcopul de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, face vizite pastorale la parohia Dej III şi în parohia greco-catolică din Gherla, pentru a participa la pelerinajul tradiţional la Mănăstirea Sfântul Anton, aflăm de pe BRU.ro. Vizita la Dej a avut loc duminică, 8 iunie 2008, programul începând cu o procesiune cu moaştele Sfântului Anton, de la biserica nouă cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din centrul oraşului, până în Dealul Florilor, la biserica Sfântul Anton, unde a avut loc celebrarea liturgică. Alături de PS Florentin au concelebrat pr. protopop Laurenţiu Biriş, pr. paroh Călin Moldovan, trei consilieri eparhiali împreună cu preoţi din Dej şi împrejurimi. Episcopul Florentin l-a hirotonit diacon pe subdiaconul Lorand Viman.
Tot în cinstea Sfântului Anton de Padova, vineri, 13 iunie, a avut loc pelerinajul tradiţional la Mănăstirea Sfântul Anton de lângă Gherla. Din cauza ploilor, în acest an Sfânta Liturghie s-a celebrat în capela greco-catolică din oraş. Alături de Episcopul de Cluj-Gherla au concelebrat protopopi şi mulţi preoţi veniţi din toată Eparhia. La sărbătoare au participat călugări ai Ordinului Sf. Vasile cel Mare şi Surori Baziliene din comunităţile din Gherla şi Cluj-Napoca, împreună cu Superioara Provincială, Maica Valentina. În cadrul Sfintei Liturghii a avut loc o hirotesire şi 10 copilaşi din parohie au făcut Prima Sfântă Împărtăşanie. Sora Marcela, OSBM, care s-a ocupat de pregătirea copiilor, le-a pregătit diplome şi cadouri ca amintire a întâlnirii cu Isus.
În predica rostită în cadrul celebrării liturgice, PS Florentin a spus: „Ne bucurăm că putem celebra împreună Sfânta Jertfă Liturgică la Gherla, primul sediu episcopal încă din anul 1853, ceea ce ne aduce aminte că în anul acesta se împlinesc 155 de ani de la Întemeierea Eparhiei noastre, la 26 noiembrie 1853, la Gherla. Ne aflăm aici pentru că astăzi, 13 iunie, în calendarul sfinţilor este pomenit Sfântul Anton din Padova, unul dintre cei mai strălucitori sfinţi ai Bisericii Catolice”. Din numeroasele întâmplări ale vieţii Sfântului Anton de Padova, Preasfinţia Sa s-a oprit la un miracol făcut asupra naturii, la Rimini, pe malul Mării Adriatice, unde sfântul le-a vorbit peştilor, care au apărut la suprafaţa apei ca semn că îl ascultau. „Lumea a rămas uimită şi în scurtă vreme, în oraşul Rimini nu mai exista niciun eretic”.
„Să fie această sărbătoare la lumina Sfântului Anton, Sfânt venerat de credincioşi din mai multe confesiuni creştine, o zi a împăcării, o zi a unităţii, în care să ne aducem aminte că suntem cu toţii fraţi şi suntem chemaţi să luăm acel exemplu bun al creştinilor `pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis` – cum spune Hristos”. La finalul Liturghiei, pr. Ioan Monoşes, protopop de Gherla, a invitat la urcarea, în procesiune, a dealului până la Mănăstirea Sfântul Anton. Ajunşi la Mănăstire, pelerinii s-au rugat prin mijlocirea Sfântului Anton şi, totodată, s-au oprit câteva minute la mormântul fostului paroh, pr. Gavrilă Pop, fiind înălţată o rugăciune pentru odihna sufletului său. Deşi a plouat torenţial, sus pe deal a fost organizată şi agapa fraternă pregătită cu generozitate de credincioşii gherleni.